Bloggroll

Pages

doua probleme de sistem in managementul fondurilor europene

Pentru mine motivele pot fi rezumate la două elemente de sistem: nu prea ştim ce înseamnă de fapt fondurile europene şi ineficienţa generală în managementul fondurilor publice.

care-i treaba cu legea sanatatii?

Habar nu am dacă legea aceasta este bună sau proastă!

Inventarul nostalgiilor preferate

Printre îndeletnicirile mele preferate este creşterea nostalgiilor. De obicei, am grijă de ele, le inventariez cu destul de multă stricteţe, le asortez între ele şi le pieptăn frumos, de fiecare dată când se mai transformă câte una.

Despre standarde şi alţi demoni

MCV este un instrument bun, dincolo de discuţiile despre indicatorii utilizaţi pentru măsurarea progreselor ori despre sursa datelor colectate.

Achiziţiilor publice cu dragoste

Aşa sunt ele, achiziţiile publice în România. Ce ai putea dori mai mult decât o relaţie mereu surprinzătoare, mereu dinamică?

20 June 2012

#câtevaevenimenteneglijatepentrucătrăimîncerculnostrustrâmt (I)


Un şut la bună distanţă de poarta Angliei a unuia dintre jucătorii Ucrainei a fost calificat de comentatorul TVR-ului ca fiind „modest”. Printre eleganţe, ironii şi metafore de comentatori sportivi, m-a izbit cuvântul acesta: modest. L-aş pune etichetă pe aşa de multe lucruri ce populează dezbaterea publică a zilelor acestea!

În ultimele zile, printre scandaluri imediate şi o viaţă cultural-sportivă intensă, au fost tratate modest în spaţiul public trei evenimente extrem de importante: eforturile din ce în ce mai mari de combaterea a traficului de fiinţe umane, Summit-ul liderilor G20 şi Conferinţa ONU privind dezvoltarea sustenabilă RIO+20.

a fost odată un vis frumos [un vis frumos] cu un băiat şi-o fată

Ieri, pe 19 iunie, era lansat la Washington Trafficking in Persons Report 2012, probabil una dintre cele mai atente evaluări a stării ţărilor în ceea ce priveşte combaterea traficului de fiinţe umane. Asta pentru că evaluează cea mai la îndemână măsură de combatere a fenomenului: capacitatea guvernelor de a răspunde acestei crime. Raportul ia în calcul măsura în care guvernele ating standardele minime privind combaterea traficului de carne vie, aşa cum apar ele şi în Protocolul de la Palermo.

Metodologia clasifică ţările în mai multe „straturi” (tier). România se află în stratul 2, în care se află ţările ale căror guverne nu ating standardele minimale, dar „fac eforturi semnificative” pentru a ajunge acolo. E de remarcat că România face aceste eforturi de cel puţin 7 ani de când se realizează evaluarea, aflându-se tot acolo.

În 2012, ne aflăm la un nivel similar cu ţări precum Albania, Bosnia Herţegovina, Kosovo, Serbia, Ucraina, dar şi Bulgaria (pfiu!?). N-am scăpat însă de nou-identificatul exemplu de „aşa da!”, Polonia fiind în stratul superior (şi cel mai înalt). Tot acolo se găsesc şi Croaţia sau Macedonia...Mergând mai în detaliu, se confirmă că avem de toate: de la femei, copii şi bărbaţi supuşi muncii forţate până la femei şi copii victime ale traficului sexual (procentul copiilor fiind estimat la aproximativ o treime din totalul traficului de carne vie).

Raportul pe indicatori confirmă eforturile de atingere a standardelor minime, mai ales prin instrumentarea cazurilor de trafic de fiinţe vii (unul dintre cele mai ridicate din Europa) şi prin eforturi „creative” de prevenire a traficului de persoane. Probleme extrem de mari par să rămână la nivelul serviciilor oferite victimelor traficului de carne vie (măsurile de austeritate afectând atât serviciile de stat, cât şi pe cele oferite de ONG-uri), sporind astfel riscul de re-intrare acestora în lanţul de trafic.

Mai grav este faptul că guvernul a raportat doar două cazuri de angajaţi guvernamentali investigați pentru infracțiuni de trafic de persoane. Măcar la eforturi de prevenire am avut ce raporta. Altminteri, eu mă bucur să văd că Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a fost atât de inspirată de Loverboy încât să lanseze campania Prietenul tău poate fi un „Loverboy”!. Astfel stau și eu liniștită că în materie de apariții cinematografice website-ul ANITP este mai actualizat, dat fiind că pe partea de analiză şi statistici privind victimele cele mai recente date sunt pentru semestrul I din 2011...

să fie strategie!
Şi a fost strategie. Tot ieri, pe 19 iunie, Comisia Europeană a adoptat Strategia UE pentru eradicarea traficului de fiinţe umane (2012-2016), care propune „măsuri concrete şi practice” prin cinci priorităţi:

1. Întărirea identificării, protecţiei şi asistenţei victimelor, cu o emfază specială asupra copiilor.
2. Creşterea prevenţiei în traficul de persoane, inclusiv prin reducerea cererii
3. Intensificarea investigării traficanţilor
4. Îmbunătăţirea coordonării, cooperării şi coerenţei în UE,cu organizaţiile internaţionale şi cu state terţe, inclusiv cu societatea civilă şi sectorul privat
5. Creşterea cunoaşterii şi răspunsuri eficiente la direcţiile noi identificate în traficul de fiinţe umane

Strategia mai trebuie discutată în Parlamentul European şi în Consiliu, însă de principiu ar trebui să fie aplicată cât de curând, propunându-şi o primă evaluare a progreselor în 2014.

Buun...de ce contează pentru România? Prima răutate care îmi vine în minte ar fi aceea că acum ştim şi noi cu ce să umplem paginile noii Strategii naționale împotriva traficului depersoane pentru perioada 2012-2016. Documentul a fost pus tot ieri pe website-ul MAI şi mie îmi place tare mult să observ că obiectivele Strategiei arată, evident, o poziţie foarte comună cu cea a UE:

1. Dinamizarea activităţilor de prevenire şi a participării societăţii civile la derularea acestora
2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale
3. Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane, cu precădere a cazurilor de trafic de minori, precum şi urmărirea profitului infracţional de către organele de urmărire penală
4. Creşterea capacităţii de colectare şi analiză a datelor privind traficul de persoane
5. Optimizarea şi extinderea procesului de cooperare interinstituţională şi internaţională pentru susţinerea implementării strategiei naţionale împotriva traficului de persoane

Acum...eu cred că e perfect în regulă să avem obiective comune cu cele ale UE, însă ce nu înţeleg este de ce dacă majoritatea statelor membre sunt în stratul 1 mai sus descris, iar noi în al doilea, nu avem şi nişte obiective specifice care să ne ajute să atingem standardele propuse de strategie (punctul A) din punctul C în care ne aflăm noi şi nu din punctul B al altor state...

Iar în punctul nostru C corupţia este o mare problemă, intrinsec legată de suspiciuni de implicare a poliţiştilor sau a altor oficiali publici în traficul de carne vie, după cum subliniază Raportul publicat nu mai târziu de 25 mai anul acesta de către Consiliul Europei în urma misiunii de evaluare GRETA în România. Ori Strategia propusă răspunde la asta cu un minunat: „societatea suportând, în acelaşi timp, influenţe negative generate de amplificarea fenomenului corupţiei”.

În punctul nostru C, combaterea traficului de fiinţe umane trebuie să fie strâns legat de eforturile de aderare la spaţiul Schengen. Iar dacă noua Strategie nu propune nimic în privinţa asta şi nici nu sesizează vreo corelaţie între vămi şi exporturile masive de carne vie din România, nu-i problemă. Că îşi face griji Interpolul. Care uite ce zice în cel mai recent raport privindtraficul de persoane în UE (septembrie 2011): „Given the size of the Roma communities in Bulgaria and Romania, the proposed accession of these countries to the Schengen Zone may prompt a further increase in THB by Roma organised crime groups.”

în loc de concluzie
Ştiu că problemele noastre sunt importante şi de tratat cu maximă seriozitate. Dar zilele acestea la nivel european şi internaţional se poartă discuţii mari, ale căror concluzii şi rezoluţii ne vor fi iar transpuse în documentele şi strategiile naţionale în bloc, eventual sub sintagma „poziţia comună a UE”. Iar acest copy-paste din strategii pe care ne-am obişnuit să le înghiţim nerumegate mi se pare mai trist decât orice altă formă de plagiat. Să-mi fie cu iertare, dar îmi vine în minte minutul 90+1 în care Yarmolenko încearcă un şut pretenţios, uitând că poarta este a marii echipe a Angliei.

P.S. Pentru că nu mai am alte metafore fotbalistice la îndemână acum, îmi propun să revin pe larg pe tema G20 şi RIO+20 în episoadele următoare :)

18 June 2012

ne calmăm şi noi puţin? despre lucrurile cu adevărat urgente


Unul dintre cele mai dureroase lucruri pe care le-am învăţat în anul care a trecut este că proiectele cu adevărat importante au nevoie de timp: să crească, să se aşeze, să fie făcute cu cap. Până acum un an am fost într-o continuă urgenţă: mă trezeam repede (uneori la ore indecente, mai ales pe timp de iarnă), plimbam câinele repede, mă îmbrăcam repede, conduceam repede spre birou, munceam repede (38 de ore pot trece incredibil de repede) etc.

Până în noaptea când am plecat de nebună de la o conferinţă pentru care îmi muncisem fiecare colţişor din creier şi din corp (am cărat şi sticle de vin pe o ploaie cruntă). Mai aveam alte două zile de conferinţă, era ora 12 noaptea în Sibiu, însă am făcut atunci singurul lucru cu adevărat urgent: mi-am strâns lucrurile şi am plecat. Şi dusă am fost de tot: în alienarea urgenţelor cotidiene eu uitasem să mă întreb de ce, pentru ce şi cât de bine mă grăbeam.

Am avut nevoie de un an să înţeleg că pentru lucrurile cu adevărat importante e nevoie de timp de gândire. Nu neapărat de un an, ci poate fi şi o jumătate de oră, atâta vreme cât acela e timpul dat evaluării situaţiei şi opţiunilor în faţa ei. Altfel te trezeşti cu un duş atât de rece cât să te ţină un an.

Întâmplarea de mai sus nu mi-este deloc dragă şi în general mă feresc de rememorarea ei în public. Însă cred că experienţele personale pot explica de ce unele cauze mai mari ating mai tare sau nu oamenii cât de cât implicaţi în viaţa cetăţii. Pe mine de-asta mă atinge situaţia Institutului Cultural Român. Nu pentru că au reacţionat oameni pe care îi apreciez şi nici măcar pentru că ştiu câtă muncă de convingere a făcut maică-mea la micuţa librărie din Focşani pentru a-mi aduce Omul recent în mâini imediat după publicare.

Mă enervează până la revoltă (aşa cum o ştiu eu, pe tocuri :) urgenţa trecerii ICR în subordinea Senatului. Nici măcar nu sunt convinsă că este un lucru rău (o fi mai politizat, mai puţin politizat?!), după cum nu cred neapărat că Patapievici trebuie să rămână acolo cu orice preţ. Mă enervează puţin şi faptul că oameni care ar fi trebuit să reacţioneze şi la alte măgării o fac doar acum (deşi mă emoţionez la perspectiva unei societăţi în care e de bon ton să apreciezi matematicieni şi filozofi), caracterele discutabile ale unor revoltaţi de situaţia ICR sau faptul că ICR-ul nu a fost nicicând atât de activ pe Facebook ca acum.

Dincolo de ce îmi temperează revolta în acest caz şi de nuanţele diverselor forme de protest stârnite, cred că este foarte importantă orice acţiune care poate da timpul de gândire necesar înaintea unei schimbări instituţionale atât de importante. Poate la sfârşitul dezbaterii publice care ar fi trebuit să acompanieze această decizie am fi aflat că ar fi extraordinar ca ICR să treacă la Senat, iar dl. Patapievici la scris Politice după 20 de ani.

Mă înfricoşează perspectiva unui lucru important care necesită atâta urgenţă şi niciun timp de dezbatere. Iar dacă pentru a scăpa de asta e nevoie să facem trotuarul la ICR cu papioane...eu mă duc repede să-mi caut papion