 |
| Sursa: monotremu.blogspot.com |
Când am văzut
pentru prima dată imaginea alăturată, am avut un gol în stomac, amintindu-mi
înţeleptele cuvinte ale Micului Prinţ: „Oamenii mari nu pricep niciodată nimic
şi este obositor pentru copii să le dea întruna explicaţii.” Mi-l imaginez pe
acesta şocat în faţa acestei situaţii. Pentru că, după zile de proteste, se tot
repetă două întrebări: „până la urmă, împotriva a ce se protestează?” şi „iar
acum ce urmează?”.
De ce protestează oamenii?
Vineri am
participat la o întâlnire tare interesantă: ONG-işti şi oameni din altă lume,
în care democraţia şi idealismul pragmatic au vârste asemănătoare, care se
numără în sute de ani. La întrebarea acestora din urmă: despre ce este vorba,
de fapt?, răspunsurile au fost la fel de diferite precum pancartele din Piaţa
Universităţii: corupţie, sărăcie, o clasă politică în care nimeni nu mai crede
etc.
Nu cred că
întrebarea a primit un răspuns concludent, pentru simplul motiv că nu există
unul. Este extrem de greu să pui într-un singur cuvânt toate frustrările
adunate de o mulţime care s-a plâns puţin sau deloc de ceea ce se întâmplă.
Evident că în ochii unor decidenţi rupţi de lumea reală acea mulţime poate
părea o casnică ce nu a crâcnit în mai bine de 20 de ani de mariaj, iar acum
brusc pleacă ţipând aproape isteric: m-ai înşelat, m-ai bătut, nu ai dus
gunoiul, nu ai fost la şedinţele cu părinţii, mai ţii minte petrecere din iunie
2005 când m-ai făcut de râs de faţă cu prietenele mele?
Adevărul este că
unii oameni au o limită de rezistenţă extrem de ridicată şi că este şi mai greu
să identifici acea linie fină după care personajul de mai sus nu mai crede că ceva
se va schimba şi pleacă. Picătura care umple paharul poate fi în egală măsură
un copil cu amanta sau faptul că soţul iar nu a îndoit tubul de pastă de dinţi.
Şi niciunul dintre motive nu este mai frivol dacă ne gândim că ele au aceeaşi consecinţă.
La fel şi cu o
ţară care nu şi-a strigat frustrările decât timid, sperând de fiecare dată că
cei care o conduc îşi vor ţine promisiunea şi se vor îndrepta. Psihoterapeuta
mea ar numi asta negare a realităţii şi incapacitate de a pune limite. Eu aş fi
de acord cu ea şi mi-aş spune că vina este, ca de obicei, împărţită. Şi această
vină, la care cei mai mulţi dintre noi sunt părtaşi, a făcut ca România să
arate aşa:
Iar românii aşa:
Ce înseamnă asta?
În afară de faptul că îmi plac statisticile, este evident că sunt extrem de
multe probleme...Iar lista poate continua şi deveni mai diversă de atât, la fel
ca şi picătura care poate umple oricare dintre aceste pahare.
 |
| Sursa: en.wikipedia.org |
Pentru acest
moment precis, picătura care a umplut paharul celor mai mulţi poate fi căutată
la domnul...Maslow. Dacă ne uităm la piramida nevoilor şi la statisticile de
mai sus, este clar că nevoile nesatisfăcute ale unui procent semnificativ de
români au derapat din nivelul de siguranţă către nivelul cel mai de bază, dacă
42% dintre români nu au avut suficienţi bani pentru mâncare în ultimul an... De
asemenea, în funcţie de standardul de viaţă cu care o persoană este obişnuită,
sigur că orice treaptă coborâtă în ierarhia nevoilor poate fi o picătură care
umple un pahar.
Cum s-au
sincronizat aceste picături? Dacă ne gândim la evenimentul care a declanşat
protestele – legea sănătăţii –, cred că perspectiva (justificată sau nu de
realitate) de a nu avea satisfăcută o nevoie de siguranţă (sănătate) a arătat
multora o imagine neplăcută în care mai devreme sau mai târziu ar putea ajunge
la baza piramidei.
Şi acum ce?
Cred că este absurd să acuzi mulţimea care se revoltă că nu
are un program, o petiţie sau soluţii. Strategiile, programele, legile se fac
cu cap, uitându-te cu atenţie la probleme, la posibile soluţii, analizând
posibilul impact al acestora, discutând cu cei ce se pricep şi cu cei care vor
fi afectaţi de măsurile luate. Tocmai de aceea dăm bani prin taxe şi impozite
unor instituţii care ar trebui să aibă capacitatea de a găsi soluţii şi de a le
implementa.
Aceste soluţii nu se întâmplă de pe o zi pe alta şi în
niciun caz lipsa unei proclamaţii a protestarilor nu face manifestaţia mai
puţin legitimă. Este suficient faptul că problema este conştientizată. Pentru
moment ajunge un J’accuse!.
Ceea ce se poate face însă de pe o zi pe alta, după
conştientizarea problemei, este să ne recunoaştem vina. Iar vina este aceea că mult
prea puţini dintre noi au recunoscut că aşa cum cerem responsabilitate a
autorităţilor, politicienilor, companiilor etc. trebuie să ne cerem şi nouă
responsabilitate. Cea mai bună lege din lume nu îşi va avea efectele dorite
dacă nu există mecanisme de control din partea celor afectaţi de ea.
Punga de gunoi nu se duce singură la ghenă dacă nu îi spui celuilalt
că ar trebui să facă asta şi degeaba îl părăseşti dacă nu i-ai spus de prima
dată că asta se va întâmpla dacă nu îndoaie tubul de pastă de dinţi…
Responsabilitatea individuală ar trebui să culmineze, când
restul încercărilor au rămas fără răspuns, cu protestele. Până atunci, câţi
ne-am dat timpul să completăm hârtii sau să scriem e-mailuri care să însemne
responsabilitate? Adică:
- Ai votat?
- I-ai scris preşedintelui să îl întrebi cât a îndeplinit din ce a promis?
- I-ai scris senatorului din colegiul tău să îl întrebi cât a îndeplinit din ce a promis?
- I-ai scris deputatului din colegiul tău să îl întrebi cât a îndeplinit din ce a promis?
- I-ai scris primarului tău să îl întrebi cât a îndeplinit din ce a promis?
- I-ai scris consilierilor locali să îi întrebi cât au îndeplinit din ce au promis?
- Ai scris/telefonat la primărie/ consiliu local să ridice copacul acela căzut?
- Ai scris/telefonat la protecţia consumatorului sau la o altă instituţie când ţi-au fost încălcate drepturile?
- Ai participat la vreo dezbatere publică?
- Ai direcţionat 2% către un ONG care face ceva cu care rezonezi şi care face ce nu ai tu timp să faci?
- Câte plângeri ai făcut faţă de compartamente abuzive ale poliţiei, funcţionarilor publici etc.?
Iar lista poate continua…cu acţiuni care iau mai mult sau
mai puţin timp, cu drepturi şi legi care sunt mai mult sau mai puţin cunoscute.
Nu spun că aceste acţiuni individuale vor schimba foarte multe, dar sigur mai mulţi
care sunt responsabili îi vor forţa şi pe ceilalţi să îşi facă partea lor de
treabă. Părerea mea. Şi a Micului Prinţ: “Oamenii au dat uitării adevărul
acesta. Tu însă nu trebuie să-l uiţi. Devii răspunzător de-a pururi pentru ceea
ce ai îmblânzit. Tu eşti răspunzător pentru floarea ta.”
0 comments :
Post a Comment