Bloggroll

Pages

doua probleme de sistem in managementul fondurilor europene

Pentru mine motivele pot fi rezumate la două elemente de sistem: nu prea ştim ce înseamnă de fapt fondurile europene şi ineficienţa generală în managementul fondurilor publice.

care-i treaba cu legea sanatatii?

Habar nu am dacă legea aceasta este bună sau proastă!

Inventarul nostalgiilor preferate

Printre îndeletnicirile mele preferate este creşterea nostalgiilor. De obicei, am grijă de ele, le inventariez cu destul de multă stricteţe, le asortez între ele şi le pieptăn frumos, de fiecare dată când se mai transformă câte una.

Despre standarde şi alţi demoni

MCV este un instrument bun, dincolo de discuţiile despre indicatorii utilizaţi pentru măsurarea progreselor ori despre sursa datelor colectate.

Achiziţiilor publice cu dragoste

Aşa sunt ele, achiziţiile publice în România. Ce ai putea dori mai mult decât o relaţie mereu surprinzătoare, mereu dinamică?

6 May 2012

Guvernul Ponta şi (dia)criticile


Haos
Sursa: sxc.hu
Am citit programul de guvernare propus de Victor Ponta în 20 de minute. Şi cred că asta spune multe… La fel ca şi diacriticile care sunt prezente când şi când, măsurile concrete şi coerente apar şi el cu o frecvenţă numai de ele ştiută.

De formă…

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o este că am citit mai curând un discurs decât un program. Apoi, îmi dă impresia de dezorganizare: este normal ca fiecare ministru desemnat să îşi scrie “bucata”, însă ar trebui să existe şi o oarecare unitate în prezentare.

Unele capitole au principii, obiective, altele obiective prioritare, direcţii de acţiune, după cum altele au doar bullet points. Ştiu că timpul avut la dispoziţie a fost scurt, după cum ştiu şi că teoretic nu ar trebui să mă împiedic de formă. Dar forma, în acest caz, este foarte importantă. De ce? Pentru că un program bine structurat poate fi mult mai uşor monitorizat de către subiecţii lui – adică de guvernaţi.

De fond…


Statistică reinventată
Sursa: sxc.hu
Trecând peste asta, ceea ce mă enervează cu adevărat este absenţa cifrelor. Există şi excepţii, însă în majoritatea măsurilor propuse nu înţeleg nici de unde plecăm, nici unde ne îndreptăm şi deja de aici nici nu mai contează cum vom ajunge din A în B.

De exemplu, în Capitolul 1 “Bugetul public şi politica economică”, o măsură şi acţiune concretă prioritară (parafrazez) arată aşa: “Eliminarea practicilor prin care “băieții deștepți” au devenit rentieri ai statului prin fraudarea banului public”.

Eu pot fi de acord cu asta şi sigur că majoritatea românilor ar rezona cu uşurinţă cu o astfel de măsură. Însă diferenţa dintre guvernanţi şi guvernaţi este că în timp ce cetăţenii pot avea păreri şi preferinţe mai mult sau mai puţin informate în legătură cu un subiect, guvernanţii ar trebui ca, utilizând resursele puse la dispoziţia lor graţie taxelor şi impozitelor plătite de noi, să vină cu ceva mai mult de atât. Ar trebui să ne poată spune, utilizând date şi analize coerente, că ne aflăm într-un punct A, că ar trebui să ajungem într-un punct B, iar viziunea lor despre drumul de la A la B trece prin punctele X şi Y.

Altfel, nimic nu face diferenţa specifică dintre un guvern sau altul. Sunt sigură că niciun guvern cu mintea-n cap nu ar spune că îşi propune ca obiectiv absorbţia fondurilor europene, de exemplu. Doar că viziunea despre îndeplinirea acestui obiectiv poate fi diferită: un guvern ar putea spune că soluţia cea mai bună e descentralizarea maximă a fondurilor şi alocarea banilor prin structuri regionale, în timp ce altul ar spune că e mai bine ca procesul să fie coordonat de la nivel central etc.

De detaliu…

Desigur, timpul de elaborare (şi de execuţie) a programului de guvernare este scurt. Însă acest lucru nu justifică cvasi-absenţa unor elemente importante din el şi mai ales a măsurilor concrete de abordare a acestora.

Spre exemplu, un element pe care mi-ar fi plăcut să îl văd tratat unitar este cel al achiziţiilor publice. Pentru o problemă care a apărut atât de des în discursul public lipseşte o viziune coerentă, referinţele la îmbunătăţirea cadrului privind achiziţiile publice aparând ici şi colo. Iar când apar, sunt tratate puţin ciudat: “auditarea şi evaluarea tuturor contractelor de achiziţii de bunuri şi servicii şi de consultanţă din punctul de vedere al necesităţii, oportunităţii şi eficientizării actului decizional”. Nu înţeleg exact ce înseamnă asta, dacă se poate face în 6 luni şi mai ales cât ar costa toată tărăşenia…

Dincolo de asta, lipsesc însă şi alte subiecte majore care chiar ar fi putut pune accentul pe avantaje competitive ale României ce merită susţinute în vremuri de restrişte, cum ar fi industria IT&C. Ori “societatea informaţională” este tratată într-o pagină, chiar dacă guvernul ar fi putut să rezolve cu siguranţă în cele 6 luni cel puţin câteva probleme în directa sa rază de acţiune (proiectele mari precum e-romania care au înghiţit o groază de bani cu rezultate tinzând către zero).

De apreciat…

Chiar dacă la capitolul “Justiţie” nu găsim ataşată şi sintagma “şi politici anticorupţie”, chiar dacă MCV-ul pare a primi cea mai mare atenţie şi chiar dacă nu e nimic nou sub soare în restul măsurilor, mi-a plăcut la nebunie o prioritate (sau ce o fi ea): “urmărirea aplicării obiectivelor şi principiilor fundamentale ale Strategiei Naţionale Anticorupţie”. Pentru că, probabil că la fel ca şi alţii interesaţi de subiect, am obosit să aud de elaborarea de strategii, programe, mecanisme ş.a. în zona aceasta şi aştept cu interes ca ceea ce s-a propus (adoptat) să fie şi implementat.

De asemenea, la capitolul “Agricultură şi dezvoltare rurală”, mi se pare că obiectivul de creare a “unui concept modern de dezvoltare a satului românesc, care să fie implementat prin noul PNDR 2014-2020” este necesar şi realistic pentru perioada de timp dată. Mi-ar plăcea ca el să fie o urmare firească a unei consultări şi implicări a tuturor stakeholderilor, după cum cred şi că modelul dezvoltat de WEF (Putting the New Vision for Agriculture into Action) merită luat în calcul. Dincolo de clişee, chiar cred că România nu are nicio şansă dacă nu face ceva în termeni de agricultură şi dezvoltare rurală. Şi asta cât mai repede.

De gustibus…

Şi mie, ca şi altora, ne-ar fi plăcut să fie incluse (şi) altfel de măsuri în acest program de guvernare. Partea bună este că guvernul pare că este într-o dispoziţie (şi într-o ipostază) în care presiunea efemerităţii sale şi a testului din noiembrie l-ar putea face mai deschis la a asculta şi a prelua sugestii şi recomandări “din public”. Partea proastă este că până acum nu am văzut niciun set de recomandări sau propuneri din partea societăţii civile, a mediului de afaceri sau a sindicatelor.

Am găsit câteva critici foarte bine întemeiate şi, de altfel, majoritatea observă absenţa fundamentării programului – mi se pare excelent articolul lui Iulian Anghel din ZF, iar textul lui Mihnea Vasilache de pe contributors.ro chiar m-a făcut să ascult Paroles, paroles în timp ce dădeam aprobator din cap.

Însă din partea stakeholderilor…nimic (dacă au fost şi nu le-am găsit eu, să-mi fie iertat!). Da, programul a fost scris într-un timp scurt şi timpul ce va trece până la votul Parlamentului este şi mai scurt. Însă îmi place să cred că toţi potenţialii parteneri de dialog ai viitorului guvern au un wish list din care ar putea extrage acele măsuri pe care cred că un guvern le-ar putea îndeplini în 6 luni. Ce se alege din ele, e altă discuţie…însă cred că exerciţiul merită făcut.

Două măsuri pe care mi-ar fi plăcut să le văd în program şi care sunt implementabile în 6 luni arată aşa:

1. La capitolul “Bugetul public şi politica economică” – reformarea/regândirea sistemului de achiziţii publice, atât din punct de vedere legislativ, cât şi instituţional.

De ce? Am scris deja aici despre cum poate fi acest domeniu un spaţiu predilect pentru corupţie. Iar atunci când nu este vorba despre corupţie, proasta gestionare a mecanismelor de alocare a banilor publice a dus în România fie la probleme sectoriale (cum e cazul fondurilor europene, spre exemplu), fie la schimbări dese şi bulversante în legislaţie.
Cum? Pentru că şi Comisia Europeană este în plin proces de reformare a cadrului care reglementează achiziţiile publice, sigur că “filosofia”aceea trebuie să fie principalul punct de plecare. În rest, cred că o evaluare “cu mintea-n cap” şi dezbaterea cu actorii din sistem ar trebui să dea suficiente elemente pentru a avea ceva cu mult mai eficient decât haosul din prezent. Pentru asta însă este necesară asumarea unor standarde (slavă cerului, în materie de achiziţii sunt extrem de multe) fără “copy-paste”.

2. În privinţa fondurilor europene, mi-ar plăcea să văd implementată o măsură ce cred că ar duce la îmbunătăţirea capacităţii administrative a structurilor implicate în managementul fondurilor europene – profesionalizarea corpului funcţionarilor ce se ocupă de asta.
De ce? Ca şi în cazul mai larg al achiziţiilor publice, funcţia de gestionare a fondurilor europene nu este o simplă funcţie “administrativă”, ci mai curând una strategică. Pentru ca fondurile europene să fie cheltuite eficient, autorităţile de management nu trebuie să se asigure doar de îndeplinirea criteriilor formale de către beneficiari, ci de impactul proiectelor în implementare. În actualul cadru, responsabilitatea ofiţerilor de proiect din AM-uri se rezumă la purtarea beneficiarilor prin birocraţii, ceea ce face ca responsabilitatea “a mai mare” ce ţine calitatea şi impactul proiectelor să fie delegată către sectorul privat. Ca şi în cazul celorlalte contracte de achiziţii publice, calitatea contractelor implementate rămâne aşadar la dispoziţia contractorului.
Cum? Este clar că şase luni nu sunt suficiente pentru a crea un corp de astfel de manageri de fonduri europene. Însă sunt suficiente pentru a defini o strategie coerentă de resurse umane în ceea ce priveşte responsabilii pentru gestionarea fondurilor europene (eu i-aş vedea mai curând ca manageri de contracte publice): necesităţile de personal, responsabilităţi, o viziune coerentă privind aptitudinile şi competenţele necesare, sistemul prin care aceştia sunt ţinuţi în sistem (salarizare şi recompensare), mecanismele de asigurare a integrităţii acestora etc. Resursele financiare necesare pentru realizarea unui astfel de proiect se pot găsi cu siguranţă în Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.

ABBA
Sursa: sxc.hu
Acestor două “vise” ale mele se pot adăuga şi alte măsuri ce se pot implementa în 6 luni, dar care trebuie să pornească de la probleme reale, măsurate prin date. Prea rar vedem politici bazate pe analize, chiar dacă acestea pot indica punctele nevralgice şi modalităţile de intervenţie.

De exemplu, doar dacă ne uităm la Change Readiness Index, observăm că diferenţa dintre capacitatea României în materia “capitalului uman” (0.76/1.00) şi cea în materie de “abilităţi şi formare” (0.35/1.00) al aceluiaşi capital uman indică dimensiunea reală a problemei de inadaptare a politicilor educaţionale la cererea de piaţa muncii. Şi aşa se duce pe apa sâmbetei un avantaj competitiv… Cum ar arăta un indice anual al Capitalului uman (ştiu că cei de la WEF deja au început să gândescă aşa ceva la nivel global) în care să se monitorizeze necesităţile de piaţa muncii, industriile în creştere pentru următorii cinci ani şi oferta educaţională? Şi cum ar fi ca un astfel de instrument să fie utilizat de universităţi pentru stabilirea locurilor la diferite facultăţi?

În loc de concluzie…

La momentul în care închei acest post, participarea la votul pentru prezidenţialele din Franţa era de 71.96% (la ora 17.00)…Asta înseamnă politizare în sensul bun al cuvântului – opţiuni clare şi participare. Şi asta mi-ar plăcea să văd şi în legătură cu noul guvern. Daţi cu recomandări în el!

Update 7 mai:
În discursul din Parlament, Victor Ponta a anunţat că îşi doreşte o lege nouă a achiziţiilor publice. Bun aşa :)

3 May 2012

cât de pregătită este România pentru schimbare?

Change Readiness Index 2012 arată o Românie cu o slabă capacitate economică şi socială de adaptare la schimbările profunde care afectează lumea post(?) criză. Cercetarea arată imagini contrastante dintr-o ţară care are cele mai puţin eficiente „plase de siguranţă” sociale pentru categoriile sărace sau vulnerabile (cel mai slab scor din cele 60 de ţări evaluate), relaţii stat-business care par a arăta mai rău doar în Rusia, Venezuela şi Bangladesh, dar care se află pe locul cinci în ceea ce priveşte dezvoltarea IT&C şi pe unul din primele şapte locuri la capitolul capital uman.

Am descoperit cu încântare Change Readiness Index - un nou indice lansat pe 26 aprilie 2012 de Overseas Development Institute (dacă aş avea o listă de think-tank-uri preferate, ODI sigur ar fi pe primul loc :) şi KPMG. Din păcate, ştirea a rămas neobservată în România, deşi rezultatele înregistrate oferă o imagine îngrijorătoare privind capacitatea noastră de a face faţă unui context economic nesigur.

Indicele a pornit de la premisa că, într-o lume în care provocările şi oportunităţile apar cu o dinamică fără precedent, capacitatea de adaptare a statelor la schimbare (change readiness) poate fi un factor cheie care determină abilitatea ţării de a avea o creştere susţinută pe termen lung şi de a oferi un standard de viaţă ridicată cetăţenilor ei. Şi pentru a măsura capacitatea unui stat de a se adapta la riscurile provocate de schimbare, dar şi pentru a profita de oportunităţile apărute, trebuie luate în calcul trei elemente:
  1. Capacități economice: generate atât de mediul de afaceri, cât şi de politicile guvernamentale în domeniu.
  2. Capacități de guvernare: ale guvernului, dar și ale cadrului instituțional
  3. Capacități sociale: legate de caracteristicile societății, societatea civilă etc.

Cum stă România?

Uf, cam rău – ocupă locul 44 (un punctaj de 0.37/1.00) din 60 (rezultatele detaliate pot fi găsite aici). Majoritatea ţărilor cuprinse în indice sunt economii emergente sau în curs de dezvoltare, iar deasupra noastră se află Cambodgia, Paraguay, Egipt etc. Ceea ce este și mai frapant este faptul că există o discrepanţă semnificativă de adaptare la schimbare în ce priveşte cadrul economico-politic şi cel social. De asemenea, şi în cadrul sub-indicatorilor există diferenţe notabile:
Sursa datelor: Change Readiness Index 2012 
În ceea ce priveşte capacităţile economice, este de remarcat că în vreme ce România pare a avea o deschidere economică (cu un scor rezonabil de 0.56) ce permite diversificarea bunurilor şi serviciilor prin inovare şi tehnologizare, la alţi doi indicatori România pare a avea probleme semnificative afectează dezvoltarea economică: climatul investiţional (0.23) ce nu permite dinamismul afacerilor şi piaţa muncii (0.22) căreia îi lipseşte flexibilitatea.

În cadrul indicatorului privind capacităţile de guvernare, lucrurile rezultatele slabe se anunţă ceva mai echilibrate, indicatorii privind eficienţa administraţiei publice, reglementarea financiară şi managementul riscului înregistrând scoruri mediocre între 0.32 şi 0.36 puncte. Desigur, acestea nu sunt noutăţi, însă este de remarcat scorul minimal înregistrat la capitolul relaţii stat-business (0.16!). Acest indicator evaluează măsura în care acţiunile guvernamentale sunt în linie cu nevoile mediului de afaceri, ducând la investiţii şi creştere a productivităţii. Din păcate, nici acest rezultat nu este o surpriză, el fiind în linie cu cel mai slab scor (locul 140/142) înregistrat de România în Global Competitiveness Report la capitolul „transparenţa politicilor guvernamentale”.

Chiar şi în cadrul indicatorului privind capacităţile sociale, la care România stă mai bine, sunt diferenţe semnificative: în vreme ce capitalul uman (0.76) şi IT&C (0.69) sunt elemente ce pot aduce avantaje competitive în faţa schimbărilor globale, alte elemente determinante pentru capacitatea socială de schimbare înregistrează scoruri îngrijorătoare. România stă foarte prost (0.17) la „plasele de siguranţă” părând a avea reale probleme în a oferi categoriilor sărace sau vulnerabile programe sociale eficiente în combaterea efectelor şocurilor produse de schimbări.

O notă specială la acest capitol merită făcută pentru scorul obţinut la indicatorul societate civilă (0.36), care este cu doar 0.01 mai mare ca cel obţinut la capitolul administraţie publică. Cum ar spune-o Pittiş, toţi suntem puţin luaţi...

În loc de concluzie...
De ce cred că este vital să ne uităm la acest tip de indici? Dincolo de căutarea frenetică a României în diferite topuri („Dar cine a luat o notă mai mare?”), aceste cercetări au marele avantaj de a ne oferi o imagine realistă asupra a ce probleme trebuie să abordeze politicile unei ţări. Mai lipseşte doar ca cineva să observe aceste probleme şi să ne dorim politici bazate pe date reale...

2 May 2012

Ucraina în offside


Într-o zi liniştită în care lumea se pregăteşte pentru sărbătoarea de 1 mai, o ştire agita apele diplomaţiei europene: luni cancelarul german Angela Merkel şi comisarul pentru justiţie Viviane Reding (două dintre cele mai puternice doamne ale politicii europene) anunţau boicotarea Campionatului European de fotbal. Din dragoste pentru drepturile omului sau din solidaritate feminină, cele două reacţionează împotriva tratamentului în primit de fostul premier ucrainean Iulia Timoşenko în închisoare.
Sursa: www.uefa.com

Cu greu am văzut în diplomaţia ultimilor ani o reacţie atât de vehementă în ceea ce priveşte „treburile interne” ale unui alt stat. De obicei, statele europene şi mai ales Comisia Europeană „îşi manifestă îngrijorarea” profundă sau nu, „trag un semnal de alarmă” sau aruncă în luptă câte o frază generalistă de tipul „considerăm că drepturile omului stau la baza statului de drept etc.”.

Dincolo de numeroasele glume cvasi-misogine pe care le poate stârni acest protest, ceea ce mi se pare ironic este faptul că acest tip de „război rece” va lovi cel mai mult...Polonia. În timp ce oficialii ucraineni afirmă că pentru pregătirea Euro 2012 au cheltuit aproximativ 1.9 mld. Euro (20 mld. HR), polonezii îşi estimează investiţiile la 23 mld. Euro.

Sigur, investiţiile făcute cu cap de Polonia (aproape 40% sunt acoperite din fonduri europene!) au numeroase alte avantaje pe termen lung în afara celor generate de turismul pentru meciurile din cadrul campionatului şi majoritatea se simt deja: de la creşterea PIB-ului la o creştere semnificativă a locurilor de muncă şi a ocupării. Însă Polonia merită să îşi recupereze o parte din aceste investiţii şi pe termen scurt, aşa că mă întreb de ce boicotul nu vizează doar meciurile jucate în Ucraina...

Oricum, ar fi interesant să vedem unde va fi Angela Merkel atunci când naţionala Germaniei va avea meciuri la Euro2012: eu mi-o imaginez la un concert cu Viviane Reding în timp ce schimbă mesaje cu Hillary Clinton :)