Bloggroll

Pages

doua probleme de sistem in managementul fondurilor europene

Pentru mine motivele pot fi rezumate la două elemente de sistem: nu prea ştim ce înseamnă de fapt fondurile europene şi ineficienţa generală în managementul fondurilor publice.

care-i treaba cu legea sanatatii?

Habar nu am dacă legea aceasta este bună sau proastă!

Inventarul nostalgiilor preferate

Printre îndeletnicirile mele preferate este creşterea nostalgiilor. De obicei, am grijă de ele, le inventariez cu destul de multă stricteţe, le asortez între ele şi le pieptăn frumos, de fiecare dată când se mai transformă câte una.

Despre standarde şi alţi demoni

MCV este un instrument bun, dincolo de discuţiile despre indicatorii utilizaţi pentru măsurarea progreselor ori despre sursa datelor colectate.

Achiziţiilor publice cu dragoste

Aşa sunt ele, achiziţiile publice în România. Ce ai putea dori mai mult decât o relaţie mereu surprinzătoare, mereu dinamică?

27 April 2012

cum mi-am petrecut moţiunea de cenzură


Evident, pe Facebook, ca tot omul...Dar nu despre avântul Facebook-ului vreau eu să scriu aici, ci despre ceea ce mi se pare o schimbare semnificativă în spaţiul public: lumea a început să „consume” din nou politică. Pentru cei mai refractari în îmbrăţişarea noului trend, reacţiile pot fi sintetizate foarte bine de o mini-revoltă a unei bune prietene: „de când face protv-ul politică?!”.

Din decembrie 2011 când scriam că democraţiaeste un sport de echipă care are nevoie de suporteri şi până acum, s-au schimbat multe la nivelul interesului public pentru teme „complicate şi serioase”. Şi nu este vorba doar despre protestele din ianuarie, despre oameni care se revoltă împotriva a ceva ce îi atinge direct ca în cazul “Marii Adunări de la Bârlad” sau despre pensionarii aşezaţi cuminţi în cozi la tribunale pentru a da statul în judecată.

Eu cred că este vorba de o schimbare mai profundă, care arată că oamenii nu sunt apatici doar de dragul de a fi apatici sau pentru că nu sunt informaţi... Cred că cetăţeanul obişnuit nu este insensibil la temele mari, importante, serioase, complicate. Iar pentru asta am să aduc un singur argument – iată ce fel îşi prezintă un club de pe plaja din Mamaia (!) petrecerea pregătită de 1 mai:

Ministerul Distracţiei implementează cu succes Programul Operaţional Regional "MOVE YOUR BODY" la Mamaia

Este clar că nu toate abordările sunt pe atât de consistente pe cât ni le-am dori unii dintre noi, după cum nici limbajul utilizat nu permite de fiecare dată o dezbatere autentică asupra acestor teme importante. Însă eu mă entuziasmez (cam repede, ar spune unii) la gândul că există spaţiu şi timp pentru a construi, cu intervenţiile (dar şi cu politicile) potrivite o participare reală şi educată a locuitorilor la viaţa cetăţii.

In această participare există loc pentru de toate: de la ironie fină, la glume mai puţin reuşite. Însă, ca de obicei, umorul este un bun indicator al interesului oamenilor pentru anumite teme, dar şi (probabil) cel mai simpatic instrument de „educaţie civică”. Stă dovadă moţiunea de cenzură de azi, care a lăsat loc de intervenţii savuroase în Facebook-ul meu. Atât de multe, încât am avut de unde selecta un top 5: 
  • “da' circulatia in buc de ce-o fi cazut odata cu guvernu'!?” via un prieten
  • “Guvernul a facut plici” via Business Cover
  • “Moțiunea a trecut, iar Pep Guardiola și-a dat demisia de la Barcelona. Guardiola premier!” via Revista Kamikaze
  • “Guvernul Ungureanu a căzut. Urmează guvernul Ungureanu 2.” via Times New Roman
  • “Va fi o seara plina. :) La Cotroceni, birjar, la Cotroceni!” via o prietenă

26 April 2012

olimpici de pretutindeni...unde sunteţi?


sursa: sxc.hu

Eram în tren spre Alba-Iulia. Când m-am trezit, am făcut acel gest reflex de după toropeala unui somn legănat de şine de tren – m-am uitat în jur uşor impacientată. Dacă am ratat staţia?

Drumul spre olimpiade era mereu lung şi în el găseai tot felul de oameni: lotul era compus arareori din aceeaşi oameni, deşi întotdeauna reuşeai să găseşti măcar o cunoştinţă din şcoala generală ajunsă cumva competitorul tău. Mai toţi citeau încă peste tot şi în tot timpul rămas până la examenul propriu-zis: în tren, în camerele din căminele de cele mai multe ori spartane, în liceele care găzduiau sălile de examen. Când nu se citea, se făceau pariuri (de multe ori însoţite de argumente atent dezvoltate) pe ce subiecte „vor pica”.

sursa: stefancelmare.ro
După examen, începea însă marea împrietenire. După ce împărţeai cu acei oameni o emoţie atât de intensă, era normal să fii zăbăuc şi să guşti programul „artistic şi de relaxare” pregătit de organizatori. Aşa m-am bucurat de cele mai stranii lucruri: plimbări cu aprindere de lumânări în „dulcele târg al Ieşilor”, împrejurimi în care aveai impresia că eşti la o olimpiadă de limbă străină şi nu de română la Târgu Mureş, tricouri cu Ştefan cel Mare pe post de star în Suceava etc.

Toate ca toate, şi fiecare cu farmecul ei, însă cel mai interesant mi se părea faptul că dincolo de respectul tăcut al colegilor amestecat cu un soi de invidie pentru zilele libere „de pregătire” pe care olimpicii le primeau, participarea la o olimpiadă naţională nu era tocmai ceva de strigat în gura mare. Se lăudau părinţii, se lăudau profesorii, te menţionau în gazeta oraşului şi eventual şi în rapoartele anuale ale liceului, însă rămânea un lucru de menţionat doar dacă erai întrebat la un suc ca să nu treci drept tocilar.

Ceva s-a schimbat însă în ultima vreme. Iar marţi, la conferinţa ZF Mobilio, printre oameni care vorbeau despre HTML 5 şi despre piaţa aplicaţiilor mobile din România, s-a întâmplat un mic miracol pentru sufletul meu de olimpic: unul dintre speakeri, Petru Jucovschi de la Microsoft, a spus sus şi tare că el a fost olimpic naţional. Îl cunosc pe Petru şi ştiu că ştie să facă lucruri mult mai complicate cu care ar fi putut impresiona audienţa, însă el a vorbit despre participarea lui şi a fratelui lui la olimpiade şi despre cum asta ar trebui să fie şi un motiv de a avea încredere în potenţialul pieţei muncii din România.

Desigur, cu o floare nu se face primăvară, iar eu m-aş fi putut tempera spunându-mi că este o întâmplare şi nu un trend. Însă duminică, la Arenele Romane, şaisprezece trupe au cântat pentru a-l susţine pe Nicuşor Dan în strângerea semnăturilor pentru candidatura la Primăria Bucureştiului. Pentru cei care nu ştiu cine este Nicuşor Dan, informarea venită întru lămurire (și la concert, așa, sus și tare) sună ceva de genul „tipul este independent, vrea spaţii pentru biciclişti, a câştigat procese cu primăria etc”. Are cu ce să se laude, însă bomboana de pe tort este aproape întotdeauna menţionarea faptului că a fost olimpic la matematică :).

Eu am făcut un liceu de matematică-informatică şi m-am calificat la şapte olimpiade naţionale, întâmplarea făcând ca acestea să fie din altă arie: de patru ori am fost la naţională de română şi de trei ori la cea de istorie. Toate mi-au oferit lucruri minunate: spirit de competiţie, dorinţa de a excela, muncă de plăcere. Astăzi însă îmi vine şi să mă laud cu asta şi chiar acum îmi voi modifica CV-ul: la alte menţiuni vor apărea mândre participările mele la olimpiade naţionale :).

Azi-noapte am visat că eram în tren, în drum spre Alba-Iulia, probabil pentru că acum muuulţi ani, între 29 aprilie şi 3 mai 2003, mă duceam la naţionala de istorie. Nu a fost cel mai bun an al meu şi eram obosită, după naţionala de română care fusese cu o săptămână în urmă (cred că am luat menţiune sau ceva de genul). Însă m-am încăpăţânat să le fac pe amândouă şi bine am făcut. Pentru că acolo, în oraşul acela, învăţând puterea de a accepta o înfrângere şi de a admite că altul poate fi mai bun, am hotărât ce voi fi când voi fi mare. Şi că la acel lucru voi fi cea mai bună.

Sunt tare curioasă: ce or mai face azi alţi foşti olimpici?