 |
| sursa: sxc.hu |
Eram în tren spre Alba-Iulia. Când m-am trezit, am făcut
acel gest reflex de după toropeala unui somn legănat de şine de tren – m-am
uitat în jur uşor impacientată. Dacă am ratat staţia?
Drumul spre olimpiade era mereu lung şi în el găseai tot
felul de oameni: lotul era compus arareori din aceeaşi oameni, deşi întotdeauna
reuşeai să găseşti măcar o cunoştinţă din şcoala generală ajunsă cumva
competitorul tău. Mai toţi citeau încă peste tot şi în tot timpul rămas până la
examenul propriu-zis: în tren, în camerele din căminele de cele mai multe ori
spartane, în liceele care găzduiau sălile de examen. Când nu se citea, se
făceau pariuri (de multe ori însoţite de argumente atent dezvoltate) pe ce
subiecte „vor pica”.
 |
| sursa: stefancelmare.ro |
După examen, începea însă marea împrietenire. După ce
împărţeai cu acei oameni o emoţie
atât de intensă, era normal să fii zăbăuc şi să guşti programul „artistic şi de
relaxare” pregătit de organizatori. Aşa m-am bucurat de cele mai stranii
lucruri: plimbări cu aprindere de lumânări în „dulcele târg al Ieşilor”,
împrejurimi în care aveai impresia că eşti la o olimpiadă de limbă străină şi
nu de română la Târgu Mureş, tricouri cu Ştefan cel Mare pe post de star în
Suceava etc.
Toate ca toate, şi fiecare cu farmecul ei, însă cel mai
interesant mi se părea faptul că dincolo de respectul tăcut al colegilor
amestecat cu un soi de invidie pentru zilele libere „de pregătire” pe care
olimpicii le primeau, participarea la o olimpiadă naţională nu era tocmai ceva
de strigat în gura mare. Se lăudau părinţii, se lăudau profesorii, te menţionau
în gazeta oraşului şi eventual şi în rapoartele anuale ale liceului, însă
rămânea un lucru de menţionat doar dacă erai întrebat la un suc ca să nu treci
drept tocilar.
Ceva s-a schimbat însă în ultima vreme. Iar marţi, la
conferinţa ZF Mobilio,
printre oameni care vorbeau despre HTML 5 şi despre piaţa aplicaţiilor mobile
din România, s-a întâmplat un mic miracol pentru sufletul meu de olimpic: unul
dintre speakeri, Petru Jucovschi de la Microsoft, a spus sus şi tare că el a
fost olimpic naţional. Îl cunosc pe Petru şi ştiu că ştie să facă lucruri mult
mai complicate cu care ar fi putut impresiona audienţa, însă el a vorbit despre
participarea lui şi a fratelui lui la olimpiade şi despre cum asta ar trebui să
fie şi un motiv de a avea încredere în potenţialul pieţei muncii din România.
Desigur, cu o floare nu se face primăvară, iar eu m-aş fi
putut tempera spunându-mi că este o întâmplare şi nu un trend. Însă duminică,
la Arenele Romane, şaisprezece trupe au cântat pentru
a-l susţine pe Nicuşor Dan în strângerea semnăturilor pentru candidatura la
Primăria Bucureştiului. Pentru cei care nu ştiu cine este Nicuşor Dan,
informarea venită întru lămurire (și la concert, așa, sus și tare) sună ceva de
genul „tipul este independent, vrea spaţii pentru biciclişti, a câştigat procese
cu primăria etc”. Are cu ce să se laude, însă bomboana de pe tort este aproape
întotdeauna menţionarea faptului că a fost olimpic la matematică :).
Eu am făcut un liceu de matematică-informatică şi m-am
calificat la şapte olimpiade naţionale, întâmplarea făcând ca acestea să fie
din altă arie: de patru ori am fost la naţională de română şi de trei ori la
cea de istorie. Toate mi-au oferit lucruri minunate: spirit de competiţie,
dorinţa de a excela, muncă de plăcere. Astăzi însă îmi vine şi să mă laud cu
asta şi chiar acum îmi voi modifica CV-ul: la alte menţiuni vor apărea mândre
participările mele la olimpiade naţionale :).
Azi-noapte am visat că eram în tren, în drum spre Alba-Iulia,
probabil pentru că acum muuulţi ani, între 29 aprilie şi 3 mai 2003, mă duceam
la naţionala de istorie. Nu a fost cel mai bun an al meu şi eram obosită, după
naţionala de română care fusese cu o săptămână în urmă (cred că am luat
menţiune sau ceva de genul). Însă m-am încăpăţânat să le fac pe amândouă şi bine
am făcut. Pentru că acolo, în oraşul acela, învăţând puterea de a accepta o
înfrângere şi de a admite că altul poate fi mai bun, am hotărât ce voi fi când
voi fi mare. Şi că la acel lucru voi fi cea mai bună.
Sunt tare curioasă: ce or mai face azi alţi foşti olimpici?
0 comments :
Post a Comment