top 5 filme despre politică

Mai e tare puţin până la Oscaruri: pe 24 februarie o să aflăm care este cel mai bun film al anului, iar unul dintre favorite este Lincoln. M-au fascinat dintotdeauna filmele politice, aşa că până la a afla dacă dl. Lincoln îşi ia (meritat, zic eu) Oscarul, l-am provocat pe colegul de blog sincron la un exerciţiu de memorie: top 5 filme din zona asta care ne-au rămas întipărite în minte.

1. Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying andLove the Bomb 

Cu siguranţă unul dintre cele mai bune filme ale tuturor timpurilor şi preferatul meu într-ale politicului. O fabuloasă satiră politică pentru care se potriveşte perfect zicala cu nebunul care aruncă piatra şi înţelepţii care vor să o recupereze de pe fundul lacului. Dincolo de umorul nebun şi de tensiunea aproape înfricoşătoare a acelor timpuri (în plin război rece, filmul se „joacă” cu războaie nucleare), povestea este absolut fabuloasă şi sintetizează extrem de bine o epocă în care lumea lua în serios ameninţarea unui război: „Gentlemen, you can't fight in here! This is the War Room.”.

2. All the King’s Men & TheManchurian Candidate 

Două poveşti înfricoşătoare despre corupţia din lumea politică şi despre cum puterea ajunge să îi corupă şi pe cei decenţi. Ambele vorbesc despre maeştri păpuşari şi despre reguli ale jocului pe care cei din interior trebuie să le înveţe nu doar pentru a-şi asigura supravieţuirea politică, ci supravieţuirea în sine. Şi deşi există multe alte filme care vorbesc despre conspiraţii sau despre cadavrele peste care trebuie trecut pentru a ajunge într-o poziţie de putere, cred că aceste două filme sunt adevărate bijuterii pentru ce înseamnă o viziune realistică asupra politicului.

3. Mr. Smith Goes to Washington 

Un clasic al filmelor politice şi unul dintre primele (a apărut în 1939) care aruncă o privire atentă asupra a ce înseamnă lupta dintre bine şi rău în politică. Deşi pare cinic şi descumpănitor din multe privinţe, filmul lui Capra este fascinant tocmai pentru că în acest context reuşeşte să lase loc speranţei şi integrităţii morale. Dincolo de singurătatea outsider-ului ajuns într-o lume pe care nu o înţelege şi care e în stare „să îl mănânce de viu”, rămâne însă convingerea că: „I wouldn't give you two cents for all your fancy rules if, behind them, they didn't have a little bit of plain, ordinary, everyday kindness and a little looking out for the other fella, too.”.

4. In the Loop & Wag the Dog 

Două veritabile „must-see” pentru ceea ce înseamnă comunicarea politică şi gestionarea agendei publice. În ambele ameninţarea îmaginată a unui război face ca „scăpările” din afacerile interne să fie mai uşor de ascuns. În ambele satira la adresa politicului şi viziunea unui public captiv în „zvon” te fac să te uiţi cu ceva mai multă atenţie la TV sau la conflictele din spaţiul public. Sigur, un strop de conspiraţionism nu a stricat nimănui vreodată, iar situaţiile hilare în care ajung oamenii din politic încă mai dau speranţa că dacă am umple acea lume cu personaje un pic mai isteţe, lucrurile ar fi mai bune.

5. The American President 

Deşi nu este tocmai cel mai reuşit film care portretizează un preşedinte american, filmul este interesant pentru că pune faţă în faţă două lumi cu graniţe incerte: lobby-ul şi politica. Dar este mai mult decât o poveste cu happy end despre lumi aflate în conflict de interese. Mi se pare fabulos filmul pentru că este abia începutul a ceea ce Aaron Sorkin, scenaristul, va transforma într-un fenomen: o poveste umanizată şi idealizată despre politică şi politici, în care percepţiile contează şi ştirile pot fi controlate, însă în care integritatea şi coerenţa personajelor nu se pierde niciodată.

Şi pentru că tot aminteam de Aaron Sorkin, chiar dacă nu sunt filme, ci seriale, cred că din topurile filmelor despre/din politică ar trebui să fie puse la loc de cinste:

1. West Wing – produs de Aaron Sorkin şi de departe cea mai fascinantă poveste din interiorul vieţii politice. Dă dependenţă şi speranţe. Şi a dus la savuroasa replică din TheTelegraph: “Barack Obama will win: It’s all in ‘The West Wing.’ ”

2. House of Cards – probabil multă lume îşi aminteşte de versiunea britanică, însă şi recenta versiune US este fabuloasă. Recunoaşte puterea media în a gestiona relaţiile politice. Şi este plin de replici memorabile de tipul: „A great man once said, everything is about sex. Except sex. Sex is about power.”

3. Boss  – probabil cea mai cruntă viziune asupra politicii şi o nesecată sursă de similitudini între politica de la nivel local de pe cele două maluri ale Atlanticului. Boss-ul lor este baronul nostru. 

Read More

Oscar 2012 – alegeri clişeice şi (mai ales) nostalgice

Anul acesta a fost probabil unul dintre preferatele mele într-ale nominalizărilor la Oscar. Am descoperit filme care s-au jucat excelent cu clişee şi nostalgii, dar care mi-au arătat şi că un om politic mare poate deveni subiect de Oscar când încă mai este în viaţă. M-au încântat:

• The Artist pentru că este probabil unul dintre cele mai emoţionante filme pe care le-am văzut -  cred că nostalgia lui este construită cu atâta decenţă în faţa unei epoci de aur încât nu poţi să nu-l iubeşti, chiar dacă va deveni „mainstream”.
• Hugo, pe care l-am văzut abia aseară şi m-a făcut fericită faptul că nu m-a dezamăgit – o poveste încântătoare într-un spaţiu fabulos. Iar cel mai frumos efect al său este că te simţi într-o carte din copilărie cu mistere deloc terifiante.
• Midnight in Paris pentru că mi-a arătat că, deşi clişeice, unele simboluri sunt atât de fascinante încât merită să te minunezi în faţa lor, aşa, ca un american în faţa Turnului Eiffel sau ca un japonez în faţa Colosseumului.
• The Help -  mi-a fost drag să-l văd şi cred că deşi, filmul are o morală puternică şi un subiect serios, el nu invită neapărat la milă, ci mai curând la tras aer în piept (fără resemnare) în faţa vremurilor uneori nedrepte.
• Tinker Tailor Soldier Spy - un film fascinant cu spioni pentru că se foloseşte de toate clişeele pe care spionajul în timpul Războiului Rece le-a creat pentru desena personaje magnifice prin cinismul umanităţii lor.
• The Iron Lady – simpatic prin elocvenţa interpretării, dar nedrept prin viziunea cvasi-feministă. Una dintre celebrele replici ale lui Margaret Thatcher rămâne totuşi: “It never occurred to me that I was a woman Prime Minister”. 

Read More