Cum mi-am petrecut răceala de (primă)vară

Mulțumesc, Oana!

După câteva zile în care creierii mi-au fiert în suc propriu, iar sinusurile au avut o viață a lor care transformă antibioticele în nişte bomboane fără gust, am rezistat tentaţiei de a ieşi din casă pentru Noaptea Galeriilor (deşi, vai, cum îmi imaginam un mecanism de critică artistică format din tuşituri în faţa artiştilor/curatorilor care m-ar fi dezamăgit). Am stat cuminte acasă, dar am descoperit că:

Sursa: Paper & Salt

...dacă mâncarea oricum nu are gust, e savuros să o citeşti. Şi nu, nu mă refer la cărţi de bucate, ci la felurile de mâncare descrise de autori în romane, jurnale, scrisori. Aşa m-am îndrăgostit de Paper and Salt şi mi-am promis să organizez imediat ce-mi va reveni gustul o cină literară: D. H. Lawrence pentru aperitiv, Kafka la supă, Alexandre Dumas la felul doi şi, deşi nu îmi plac dulciurile, nu o să-l ratez pe Marchizul de Sade la desert. 

...britanicii chiar fac nişte seriale fabuloase, chiar şi când nu e vorba de politică :). Am descoperit Mistresses la recomandarea soră-mii. Bănuiesc că ar fi din cauză că îmi place etica aplicată. Orişicum, în ciuda aparenţelor, nu e deloc un Sex and the City britanic, ci o poveste despre alegeri, morală şi, mai ales, despre tabuuri. Nerecomandat persoanelor excesiv de exigente cu bunele moravuri.

...în SUA pare-se că a pornit o mişcare destul de interesantă de promovare a revenirii la etalonul-aur. De-a lungul timpului (şi mai ales în timpul crizei financiare) au mai fost voci care au militat pentru întoarcerea la acoperirea în aur în politica monetară, însă e interesant felul în care argumentele se conturează acum într-o campanie (Gold Standard 2013) ce pare să pornească dinspre zona neguvernamentală. De văzut ce se va întâmpla.

...a cam dispărut subiectul confiscării averilor ilicite de pe agenda publică. Din păcate, cred că o intenţie bună (şi, de altfel, o obligaţie asumată de România, cel puțin prin Convenţia ONU împotriva Corupţiei) este îngropată din nou din cauza comunicării defectuoase şi a amestecării merelor cu perele. În fine, măcar aşa am avut plăcerea să mă delectez cu o publicaţie WB&UNODC ce şedea în aşteptare din noiembrie - On the Take:Criminalizing Illicit Enrichment to Fight Corruption. De consumat alături de excelentul documentar realizat de cei de la PBS/ Frontline - The Untouchables, care investighează motivele pentru care nu există condamnări în justiție pentru cei care au contribuit prin fraudă la criza financiară:

Watch The Untouchables on PBS. See more from FRONTLINE.

...cât de fascinantă e nu doar viaţa, ci şi moartea unui personaj fabulos cum este Don Andrea Gallo. Preotul „care s-a descoperit om”, incomod în sânul Bisericii Catolice din atât de multe motive (a fumat marijuana în Primăria din Genova ca protest, a susţinut comunitatea LGBT şi nevoia unui Papă gay, a cântat Bella Ciao după slujbă), a avut un cortegiu format din umbrele colorate, steaguri multicolore şi „ciao bella ciao”. Alături de ultimele discursuri ale Papei Francisc despre nevoia de transparenţă în sistemul financiar şi de trecerea la acţiune cu chiar Banca Vaticanului, e un semn că ceva se schimbă în Biserica Catolică.

...a murit Georges Moustaki. Aşa că ziua mea se încheie, melancolic ca în noaptea de mai de acum vreo 15 ani, când, via Dilema (încă), Radu Cosaşu m-a făcut să cotrobăi muzical prin toată boema franceză:

Hapciu!

Read More

top 5 filme despre politică

Mai e tare puţin până la Oscaruri: pe 24 februarie o să aflăm care este cel mai bun film al anului, iar unul dintre favorite este Lincoln. M-au fascinat dintotdeauna filmele politice, aşa că până la a afla dacă dl. Lincoln îşi ia (meritat, zic eu) Oscarul, l-am provocat pe colegul de blog sincron la un exerciţiu de memorie: top 5 filme din zona asta care ne-au rămas întipărite în minte.

1. Dr. Strangelove or: How I Learned to Stop Worrying andLove the Bomb 

Cu siguranţă unul dintre cele mai bune filme ale tuturor timpurilor şi preferatul meu într-ale politicului. O fabuloasă satiră politică pentru care se potriveşte perfect zicala cu nebunul care aruncă piatra şi înţelepţii care vor să o recupereze de pe fundul lacului. Dincolo de umorul nebun şi de tensiunea aproape înfricoşătoare a acelor timpuri (în plin război rece, filmul se „joacă” cu războaie nucleare), povestea este absolut fabuloasă şi sintetizează extrem de bine o epocă în care lumea lua în serios ameninţarea unui război: „Gentlemen, you can't fight in here! This is the War Room.”.

2. All the King’s Men & TheManchurian Candidate 

Două poveşti înfricoşătoare despre corupţia din lumea politică şi despre cum puterea ajunge să îi corupă şi pe cei decenţi. Ambele vorbesc despre maeştri păpuşari şi despre reguli ale jocului pe care cei din interior trebuie să le înveţe nu doar pentru a-şi asigura supravieţuirea politică, ci supravieţuirea în sine. Şi deşi există multe alte filme care vorbesc despre conspiraţii sau despre cadavrele peste care trebuie trecut pentru a ajunge într-o poziţie de putere, cred că aceste două filme sunt adevărate bijuterii pentru ce înseamnă o viziune realistică asupra politicului.

3. Mr. Smith Goes to Washington 

Un clasic al filmelor politice şi unul dintre primele (a apărut în 1939) care aruncă o privire atentă asupra a ce înseamnă lupta dintre bine şi rău în politică. Deşi pare cinic şi descumpănitor din multe privinţe, filmul lui Capra este fascinant tocmai pentru că în acest context reuşeşte să lase loc speranţei şi integrităţii morale. Dincolo de singurătatea outsider-ului ajuns într-o lume pe care nu o înţelege şi care e în stare „să îl mănânce de viu”, rămâne însă convingerea că: „I wouldn't give you two cents for all your fancy rules if, behind them, they didn't have a little bit of plain, ordinary, everyday kindness and a little looking out for the other fella, too.”.

4. In the Loop & Wag the Dog 

Două veritabile „must-see” pentru ceea ce înseamnă comunicarea politică şi gestionarea agendei publice. În ambele ameninţarea îmaginată a unui război face ca „scăpările” din afacerile interne să fie mai uşor de ascuns. În ambele satira la adresa politicului şi viziunea unui public captiv în „zvon” te fac să te uiţi cu ceva mai multă atenţie la TV sau la conflictele din spaţiul public. Sigur, un strop de conspiraţionism nu a stricat nimănui vreodată, iar situaţiile hilare în care ajung oamenii din politic încă mai dau speranţa că dacă am umple acea lume cu personaje un pic mai isteţe, lucrurile ar fi mai bune.

5. The American President 

Deşi nu este tocmai cel mai reuşit film care portretizează un preşedinte american, filmul este interesant pentru că pune faţă în faţă două lumi cu graniţe incerte: lobby-ul şi politica. Dar este mai mult decât o poveste cu happy end despre lumi aflate în conflict de interese. Mi se pare fabulos filmul pentru că este abia începutul a ceea ce Aaron Sorkin, scenaristul, va transforma într-un fenomen: o poveste umanizată şi idealizată despre politică şi politici, în care percepţiile contează şi ştirile pot fi controlate, însă în care integritatea şi coerenţa personajelor nu se pierde niciodată.

Şi pentru că tot aminteam de Aaron Sorkin, chiar dacă nu sunt filme, ci seriale, cred că din topurile filmelor despre/din politică ar trebui să fie puse la loc de cinste:

1. West Wing – produs de Aaron Sorkin şi de departe cea mai fascinantă poveste din interiorul vieţii politice. Dă dependenţă şi speranţe. Şi a dus la savuroasa replică din TheTelegraph: “Barack Obama will win: It’s all in ‘The West Wing.’ ”

2. House of Cards – probabil multă lume îşi aminteşte de versiunea britanică, însă şi recenta versiune US este fabuloasă. Recunoaşte puterea media în a gestiona relaţiile politice. Şi este plin de replici memorabile de tipul: „A great man once said, everything is about sex. Except sex. Sex is about power.”

3. Boss  – probabil cea mai cruntă viziune asupra politicii şi o nesecată sursă de similitudini între politica de la nivel local de pe cele două maluri ale Atlanticului. Boss-ul lor este baronul nostru. 

Read More

#câtevaevenimenteneglijatepentrucătrăimîncerculnostrustrâmt (I)

Un şut la bună distanţă de poarta Angliei a unuia dintre jucătorii Ucrainei a fost calificat de comentatorul TVR-ului ca fiind „modest”. Printre eleganţe, ironii şi metafore de comentatori sportivi, m-a izbit cuvântul acesta: modest. L-aş pune etichetă pe aşa de multe lucruri ce populează dezbaterea publică a zilelor acestea!

În ultimele zile, printre scandaluri imediate şi o viaţă cultural-sportivă intensă, au fost tratate modest în spaţiul public trei evenimente extrem de importante: eforturile din ce în ce mai mari de combaterea a traficului de fiinţe umane, Summit-ul liderilor G20 şi Conferinţa ONU privind dezvoltarea sustenabilă RIO+20.

a fost odată un vis frumos [un vis frumos] cu un băiat şi-o fată

Ieri, pe 19 iunie, era lansat la Washington Trafficking in Persons Report 2012, probabil una dintre cele mai atente evaluări a stării ţărilor în ceea ce priveşte combaterea traficului de fiinţe umane. Asta pentru că evaluează cea mai la îndemână măsură de combatere a fenomenului: capacitatea guvernelor de a răspunde acestei crime. Raportul ia în calcul măsura în care guvernele ating standardele minime privind combaterea traficului de carne vie, aşa cum apar ele şi în Protocolul de la Palermo.

Metodologia clasifică ţările în mai multe „straturi” (tier). România se află în stratul 2, în care se află ţările ale căror guverne nu ating standardele minimale, dar „fac eforturi semnificative” pentru a ajunge acolo. E de remarcat că România face aceste eforturi de cel puţin 7 ani de când se realizează evaluarea, aflându-se tot acolo.

În 2012, ne aflăm la un nivel similar cu ţări precum Albania, Bosnia Herţegovina, Kosovo, Serbia, Ucraina, dar şi Bulgaria (pfiu!?). N-am scăpat însă de nou-identificatul exemplu de „aşa da!”, Polonia fiind în stratul superior (şi cel mai înalt). Tot acolo se găsesc şi Croaţia sau Macedonia...Mergând mai în detaliu, se confirmă că avem de toate: de la femei, copii şi bărbaţi supuşi muncii forţate până la femei şi copii victime ale traficului sexual (procentul copiilor fiind estimat la aproximativ o treime din totalul traficului de carne vie).

Raportul pe indicatori confirmă eforturile de atingere a standardelor minime, mai ales prin instrumentarea cazurilor de trafic de fiinţe vii (unul dintre cele mai ridicate din Europa) şi prin eforturi „creative” de prevenire a traficului de persoane. Probleme extrem de mari par să rămână la nivelul serviciilor oferite victimelor traficului de carne vie (măsurile de austeritate afectând atât serviciile de stat, cât şi pe cele oferite de ONG-uri), sporind astfel riscul de re-intrare acestora în lanţul de trafic.

Mai grav este faptul că guvernul a raportat doar două cazuri de angajaţi guvernamentali investigați pentru infracțiuni de trafic de persoane. Măcar la eforturi de prevenire am avut ce raporta. Altminteri, eu mă bucur să văd că Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a fost atât de inspirată de Loverboy încât să lanseze campania Prietenul tău poate fi un „Loverboy”!. Astfel stau și eu liniștită că în materie de apariții cinematografice website-ul ANITP este mai actualizat, dat fiind că pe partea de analiză şi statistici privind victimele cele mai recente date sunt pentru semestrul I din 2011...

să fie strategie!

Şi a fost strategie. Tot ieri, pe 19 iunie, Comisia Europeană a adoptat Strategia UE pentru eradicarea traficului de fiinţe umane (2012-2016), care propune „măsuri concrete şi practice” prin cinci priorităţi:

1. Întărirea identificării, protecţiei şi asistenţei victimelor, cu o emfază specială asupra copiilor.

2. Creşterea prevenţiei în traficul de persoane, inclusiv prin reducerea cererii

3. Intensificarea investigării traficanţilor

4. Îmbunătăţirea coordonării, cooperării şi coerenţei în UE,cu organizaţiile internaţionale şi cu state terţe, inclusiv cu societatea civilă şi sectorul privat

5. Creşterea cunoaşterii şi răspunsuri eficiente la direcţiile noi identificate în traficul de fiinţe umane

Strategia mai trebuie discutată în Parlamentul European şi în Consiliu, însă de principiu ar trebui să fie aplicată cât de curând, propunându-şi o primă evaluare a progreselor în 2014.

Buun...de ce contează pentru România? Prima răutate care îmi vine în minte ar fi aceea că acum ştim şi noi cu ce să umplem paginile noii Strategii naționale împotriva traficului depersoane pentru perioada 2012-2016. Documentul a fost pus tot ieri pe website-ul MAI şi mie îmi place tare mult să observ că obiectivele Strategiei arată, evident, o poziţie foarte comună cu cea a UE:

1. Dinamizarea activităţilor de prevenire şi a participării societăţii civile la derularea acestora

2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale

3. Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane, cu precădere a cazurilor de trafic de minori, precum şi urmărirea profitului infracţional de către organele de urmărire penală

4. Creşterea capacităţii de colectare şi analiză a datelor privind traficul de persoane

5. Optimizarea şi extinderea procesului de cooperare interinstituţională şi internaţională pentru susţinerea implementării strategiei naţionale împotriva traficului de persoane

Acum...eu cred că e perfect în regulă să avem obiective comune cu cele ale UE, însă ce nu înţeleg este de ce dacă majoritatea statelor membre sunt în stratul 1 mai sus descris, iar noi în al doilea, nu avem şi nişte obiective specifice care să ne ajute să atingem standardele propuse de strategie (punctul A) din punctul C în care ne aflăm noi şi nu din punctul B al altor state...

Iar în punctul nostru C corupţia este o mare problemă, intrinsec legată de suspiciuni de implicare a poliţiştilor sau a altor oficiali publici în traficul de carne vie, după cum subliniază Raportul publicat nu mai târziu de 25 mai anul acesta de către Consiliul Europei în urma misiunii de evaluare GRETA în România. Ori Strategia propusă răspunde la asta cu un minunat: „societatea suportând, în acelaşi timp, influenţe negative generate de amplificarea fenomenului corupţiei”.

În punctul nostru C, combaterea traficului de fiinţe umane trebuie să fie strâns legat de eforturile de aderare la spaţiul Schengen. Iar dacă noua Strategie nu propune nimic în privinţa asta şi nici nu sesizează vreo corelaţie între vămi şi exporturile masive de carne vie din România, nu-i problemă. Că îşi face griji Interpolul. Care uite ce zice în cel mai recent raport privindtraficul de persoane în UE (septembrie 2011): „Given the size of the Roma communities in Bulgaria and Romania, the proposed accession of these countries to the Schengen Zone may prompt a further increase in THB by Roma organised crime groups.”

în loc de concluzie

Ştiu că problemele noastre sunt importante şi de tratat cu maximă seriozitate. Dar zilele acestea la nivel european şi internaţional se poartă discuţii mari, ale căror concluzii şi rezoluţii ne vor fi iar transpuse în documentele şi strategiile naţionale în bloc, eventual sub sintagma „poziţia comună a UE”. Iar acest copy-paste din strategii pe care ne-am obişnuit să le înghiţim nerumegate mi se pare mai trist decât orice altă formă de plagiat. Să-mi fie cu iertare, dar îmi vine în minte minutul 90+1 în care Yarmolenko încearcă un şut pretenţios, uitând că poarta este a marii echipe a Angliei.

P.S. Pentru că nu mai am alte metafore fotbalistice la îndemână acum, îmi propun să revin pe larg pe tema G20 şi RIO+20 în episoadele următoare :)

Read More

Guvernul Ponta şi (dia)criticile

Haos
Sursa: sxc.hu

Am citit programul de guvernare propus de Victor Ponta în 20 de minute. Şi cred că asta spune multe… La fel ca şi diacriticile care sunt prezente când şi când, măsurile concrete şi coerente apar şi el cu o frecvenţă numai de ele ştiută.

De formă…

Prima impresie pe care mi-a lăsat-o este că am citit mai curând un discurs decât un program. Apoi, îmi dă impresia de dezorganizare: este normal ca fiecare ministru desemnat să îşi scrie “bucata”, însă ar trebui să existe şi o oarecare unitate în prezentare.

Unele capitole au principii, obiective, altele obiective prioritare, direcţii de acţiune, după cum altele au doar bullet points. Ştiu că timpul avut la dispoziţie a fost scurt, după cum ştiu şi că teoretic nu ar trebui să mă împiedic de formă. Dar forma, în acest caz, este foarte importantă. De ce? Pentru că un program bine structurat poate fi mult mai uşor monitorizat de către subiecţii lui – adică de guvernaţi.

De fond…

Statistică reinventată
Sursa: sxc.hu

Trecând peste asta, ceea ce mă enervează cu adevărat este absenţa cifrelor. Există şi excepţii, însă în majoritatea măsurilor propuse nu înţeleg nici de unde plecăm, nici unde ne îndreptăm şi deja de aici nici nu mai contează cum vom ajunge din A în B.

De exemplu, în Capitolul 1 “Bugetul public şi politica economică”, o măsură şi acţiune concretă prioritară (parafrazez) arată aşa: “Eliminarea practicilor prin care “băieții deștepți” au devenit rentieri ai statului prin fraudarea banului public”.

Eu pot fi de acord cu asta şi sigur că majoritatea românilor ar rezona cu uşurinţă cu o astfel de măsură. Însă diferenţa dintre guvernanţi şi guvernaţi este că în timp ce cetăţenii pot avea păreri şi preferinţe mai mult sau mai puţin informate în legătură cu un subiect, guvernanţii ar trebui ca, utilizând resursele puse la dispoziţia lor graţie taxelor şi impozitelor plătite de noi, să vină cu ceva mai mult de atât. Ar trebui să ne poată spune, utilizând date şi analize coerente, că ne aflăm într-un punct A, că ar trebui să ajungem într-un punct B, iar viziunea lor despre drumul de la A la B trece prin punctele X şi Y.

Altfel, nimic nu face diferenţa specifică dintre un guvern sau altul. Sunt sigură că niciun guvern cu mintea-n cap nu ar spune că îşi propune ca obiectiv absorbţia fondurilor europene, de exemplu. Doar că viziunea despre îndeplinirea acestui obiectiv poate fi diferită: un guvern ar putea spune că soluţia cea mai bună e descentralizarea maximă a fondurilor şi alocarea banilor prin structuri regionale, în timp ce altul ar spune că e mai bine ca procesul să fie coordonat de la nivel central etc.

De detaliu…

Desigur, timpul de elaborare (şi de execuţie) a programului de guvernare este scurt. Însă acest lucru nu justifică cvasi-absenţa unor elemente importante din el şi mai ales a măsurilor concrete de abordare a acestora.

Spre exemplu, un element pe care mi-ar fi plăcut să îl văd tratat unitar este cel al achiziţiilor publice. Pentru o problemă care a apărut atât de des în discursul public lipseşte o viziune coerentă, referinţele la îmbunătăţirea cadrului privind achiziţiile publice aparând ici şi colo. Iar când apar, sunt tratate puţin ciudat: “auditarea şi evaluarea tuturor contractelor de achiziţii de bunuri şi servicii şi de consultanţă din punctul de vedere al necesităţii, oportunităţii şi eficientizării actului decizional”. Nu înţeleg exact ce înseamnă asta, dacă se poate face în 6 luni şi mai ales cât ar costa toată tărăşenia…

Dincolo de asta, lipsesc însă şi alte subiecte majore care chiar ar fi putut pune accentul pe avantaje competitive ale României ce merită susţinute în vremuri de restrişte, cum ar fi industria IT&C. Ori “societatea informaţională” este tratată într-o pagină, chiar dacă guvernul ar fi putut să rezolve cu siguranţă în cele 6 luni cel puţin câteva probleme în directa sa rază de acţiune (proiectele mari precum e-romania care au înghiţit o groază de bani cu rezultate tinzând către zero).

De apreciat…

Chiar dacă la capitolul “Justiţie” nu găsim ataşată şi sintagma “şi politici anticorupţie”, chiar dacă MCV-ul pare a primi cea mai mare atenţie şi chiar dacă nu e nimic nou sub soare în restul măsurilor, mi-a plăcut la nebunie o prioritate (sau ce o fi ea): “urmărirea aplicării obiectivelor şi principiilor fundamentale ale Strategiei Naţionale Anticorupţie”. Pentru că, probabil că la fel ca şi alţii interesaţi de subiect, am obosit să aud de elaborarea de strategii, programe, mecanisme ş.a. în zona aceasta şi aştept cu interes ca ceea ce s-a propus (adoptat) să fie şi implementat.

De asemenea, la capitolul “Agricultură şi dezvoltare rurală”, mi se pare că obiectivul de creare a “unui concept modern de dezvoltare a satului românesc, care să fie implementat prin noul PNDR 2014-2020” este necesar şi realistic pentru perioada de timp dată. Mi-ar plăcea ca el să fie o urmare firească a unei consultări şi implicări a tuturor stakeholderilor, după cum cred şi că modelul dezvoltat de WEF (Putting the New Vision for Agriculture into Action) merită luat în calcul. Dincolo de clişee, chiar cred că România nu are nicio şansă dacă nu face ceva în termeni de agricultură şi dezvoltare rurală. Şi asta cât mai repede.

De gustibus…

Şi mie, ca şi altora, ne-ar fi plăcut să fie incluse (şi) altfel de măsuri în acest program de guvernare. Partea bună este că guvernul pare că este într-o dispoziţie (şi într-o ipostază) în care presiunea efemerităţii sale şi a testului din noiembrie l-ar putea face mai deschis la a asculta şi a prelua sugestii şi recomandări “din public”. Partea proastă este că până acum nu am văzut niciun set de recomandări sau propuneri din partea societăţii civile, a mediului de afaceri sau a sindicatelor.

Am găsit câteva critici foarte bine întemeiate şi, de altfel, majoritatea observă absenţa fundamentării programului – mi se pare excelent articolul lui Iulian Anghel din ZF, iar textul lui Mihnea Vasilache de pe contributors.ro chiar m-a făcut să ascult Paroles, paroles în timp ce dădeam aprobator din cap.

Însă din partea stakeholderilor…nimic (dacă au fost şi nu le-am găsit eu, să-mi fie iertat!). Da, programul a fost scris într-un timp scurt şi timpul ce va trece până la votul Parlamentului este şi mai scurt. Însă îmi place să cred că toţi potenţialii parteneri de dialog ai viitorului guvern au un wish list din care ar putea extrage acele măsuri pe care cred că un guvern le-ar putea îndeplini în 6 luni. Ce se alege din ele, e altă discuţie…însă cred că exerciţiul merită făcut.

Două măsuri pe care mi-ar fi plăcut să le văd în program şi care sunt implementabile în 6 luni arată aşa:

1. La capitolul “Bugetul public şi politica economică” – reformarea/regândirea sistemului de achiziţii publice, atât din punct de vedere legislativ, cât şi instituţional.

De ce? Am scris deja aici despre cum poate fi acest domeniu un spaţiu predilect pentru corupţie. Iar atunci când nu este vorba despre corupţie, proasta gestionare a mecanismelor de alocare a banilor publice a dus în România fie la probleme sectoriale (cum e cazul fondurilor europene, spre exemplu), fie la schimbări dese şi bulversante în legislaţie.

Cum? Pentru că şi Comisia Europeană este în plin proces de reformare a cadrului care reglementează achiziţiile publice, sigur că “filosofia”aceea trebuie să fie principalul punct de plecare. În rest, cred că o evaluare “cu mintea-n cap” şi dezbaterea cu actorii din sistem ar trebui să dea suficiente elemente pentru a avea ceva cu mult mai eficient decât haosul din prezent. Pentru asta însă este necesară asumarea unor standarde (slavă cerului, în materie de achiziţii sunt extrem de multe) fără “copy-paste”.

2. În privinţa fondurilor europene, mi-ar plăcea să văd implementată o măsură ce cred că ar duce la îmbunătăţirea capacităţii administrative a structurilor implicate în managementul fondurilor europene – profesionalizarea corpului funcţionarilor ce se ocupă de asta.

De ce? Ca şi în cazul mai larg al achiziţiilor publice, funcţia de gestionare a fondurilor europene nu este o simplă funcţie “administrativă”, ci mai curând una strategică. Pentru ca fondurile europene să fie cheltuite eficient, autorităţile de management nu trebuie să se asigure doar de îndeplinirea criteriilor formale de către beneficiari, ci de impactul proiectelor în implementare. În actualul cadru, responsabilitatea ofiţerilor de proiect din AM-uri se rezumă la purtarea beneficiarilor prin birocraţii, ceea ce face ca responsabilitatea “a mai mare” ce ţine calitatea şi impactul proiectelor să fie delegată către sectorul privat. Ca şi în cazul celorlalte contracte de achiziţii publice, calitatea contractelor implementate rămâne aşadar la dispoziţia contractorului.

Cum? Este clar că şase luni nu sunt suficiente pentru a crea un corp de astfel de manageri de fonduri europene. Însă sunt suficiente pentru a defini o strategie coerentă de resurse umane în ceea ce priveşte responsabilii pentru gestionarea fondurilor europene (eu i-aş vedea mai curând ca manageri de contracte publice): necesităţile de personal, responsabilităţi, o viziune coerentă privind aptitudinile şi competenţele necesare, sistemul prin care aceştia sunt ţinuţi în sistem (salarizare şi recompensare), mecanismele de asigurare a integrităţii acestora etc. Resursele financiare necesare pentru realizarea unui astfel de proiect se pot găsi cu siguranţă în Programul Operaţional Asistenţă Tehnică.

ABBA
Sursa: sxc.hu

Acestor două “vise” ale mele se pot adăuga şi alte măsuri ce se pot implementa în 6 luni, dar care trebuie să pornească de la probleme reale, măsurate prin date. Prea rar vedem politici bazate pe analize, chiar dacă acestea pot indica punctele nevralgice şi modalităţile de intervenţie.

De exemplu, doar dacă ne uităm la Change Readiness Index, observăm că diferenţa dintre capacitatea României în materia “capitalului uman” (0.76/1.00) şi cea în materie de “abilităţi şi formare” (0.35/1.00) al aceluiaşi capital uman indică dimensiunea reală a problemei de inadaptare a politicilor educaţionale la cererea de piaţa muncii. Şi aşa se duce pe apa sâmbetei un avantaj competitiv… Cum ar arăta un indice anual al Capitalului uman (ştiu că cei de la WEF deja au început să gândescă aşa ceva la nivel global) în care să se monitorizeze necesităţile de piaţa muncii, industriile în creştere pentru următorii cinci ani şi oferta educaţională? Şi cum ar fi ca un astfel de instrument să fie utilizat de universităţi pentru stabilirea locurilor la diferite facultăţi?

În loc de concluzie…

La momentul în care închei acest post, participarea la votul pentru prezidenţialele din Franţa era de 71.96% (la ora 17.00)…Asta înseamnă politizare în sensul bun al cuvântului – opţiuni clare şi participare. Şi asta mi-ar plăcea să văd şi în legătură cu noul guvern. Daţi cu recomandări în el!

Update 7 mai:
În discursul din Parlament, Victor Ponta a anunţat că îşi doreşte o lege nouă a achiziţiilor publice. Bun aşa :)

Read More

10 lucruri despre care vorbeşte Preşedintele cu românii

Astăzi se împlinesc douăzeci de zile de când Preşedintele României a vorbit despre protestele din ţară şi a anunţat lumea că, în calitatea sa de comandant de navă, nu a ratat niciodată destinaţia şi că nu are de gând să o facă nici cu România. Totodată, acesta şi-a luat angajamentul ca din acel moment să iasă mai des pentru a îşi explica viziunea asupra a ce e de făcut în România.

Teme frecvente în discuţiile Preşedinte-români

S-a ţinut de cuvânt – de atunci maxim la 4 zile acesta iese şi explică diverse poziţii pe care le are vizavi de câteva teme predominante. Am vrut să văd care sunt cele mai prezente subiecte de interes pentru Preşedinte din perspectiva agendei publice. Aşa că am analizat comunicările acestuia din 25 ianuarie până acum (cu excepţia comunicatelor de presă privind decrete de numire sau alte detalii din agenda sa şi a declaraţiei comune de presă alături de secretarul general al NATO).

La o primă privire, pare că economia şi bugetul statului sunt principalele teme de interes ale Preşedintelui. Acestea (şi derivatele lor – economic, bugetar etc.) sunt cel mai des menţionate în declaraţiile de presă. Alături de subiectele legate de piaţa/ forţa/ locurile de muncă, acestea domină discuţiile Preşedintelui cu românii. Pe lângă acestea, principalele teme din campaniile cu care a câştigat cursele electorale – corupţia, reforma (statului/ instituţiilor) şi constituţia (modificarea ei) pălesc.

Criza (economică/ financiară) bate aproape de fiecare dată subiecte dragi altădată Preşedintelui, precum sănătatea (legea/ reforma ei) şi justiţia. Nu în ultimul rând, al 10-lea subiect adesea menţionat, absent din acest grafic, este cel al angajamentului faţă de FMI. Acesta este adesea menţionat, de cele mai multe ori sub varianta de cvasi-alintată de „Fondul”, aşa, ca între vechi prieteni.

Concluzia după acest exerciţiu de numărat frecvenţa cu care apar diverse teme în discuţiile dintre Preşedinte şi popor? Dacă subiectele de politică economico-financiară sunt cele care au provocat „ruptura între Preşedinte şi o parte din naţiune”, mie mi-este clar că pentru a ne astâmpăra ar trebui să învăţăm cu toţii mai multă economie şi ar fi bine să înlocuim educaţia civică cu cea financiară. Nu?

Read More