care-i treaba cu legea sănătăţii? (lung, că şi legea e lungă)

Provin dintr-o familie de medici, ştiu cum arăta legea sănătăţii şi cunosc destul de bine felul în care se fac legile din România. Azi am stat câteva ore şi am citit propunerea de lege a sănătăţii aflată în dezbatere (aici, ultima pe pagina). După mai mult de 100 de pagini (87 legea sănătăţii + 15 expunerea de motive) cu pixul în mână (vorba vine, că am făcut doar comment-uri în word)...habar nu am dacă legea aceasta este bună sau proastă!

Şi pentru că nu m-am prins după lectura legii în dezbatere, am stat şi am săpat...am citit studii despre standarde, evoluţii în „filosofiile” reformei sistemelor sanitare etc. Am văzut ce zice OECD, ce zice World Health Organisation sau ce zice FMI. Câteva sute de pagini mai târziu, mai citesc o dată legea. Tot habar n-am.

Care-i totuşi problema?

Am rămas însă cu ceva în minte. FMI spune în cel mai recent Fiscal Monitor (), după ce trage concluzia că lucrurile cu criza financiară sunt în cotinuare extrem de riscante, că „Indeed, rising spending on health care is the main risk to fiscal sustainability, with an impact on long-run debt ratios that, absent reforms, will dwarf that of the financial crisis.” Aşa că da, era normal ca problema reformei sănătăţii în România să fie luată în calcul (printre altele, este prezentă şi în acordul României cu FMI). Mai ales că în simulările celor de la FMI (Fiscal Monitor, pagina 23), în România ar trebui ca ajustarea fiscală legată de cheltuielile cu pensiile şi sănătatea să fie de 7.6% din PIB în perioada 2010-30.

Aşadar, treaba este gravă, şi nu doar pentru România. Doar că FMI-ul spune, în acelaşi document, că opţiunile de reformă ar trebui să depindă de un mix care să răspundă caracteristicilor fiecărei ţări. Mai mult, în toate scenariile simulate este proiectat impactul diferitelor măsuri posibile, astfel încât să se ajungă la cele mai bune soluţii – adică să ne asigurăm că nu tăiem din cheltuieli doar ca să tăiem şi nici că implementăm un sistem sanitar mixt (public+privat) că poate unul dintre ele va funcţiona (iar celălalt va fi pus la punct de mecanismele unei pieţe concurenţiale).

Un pic despre conţinutul legii (că doar nu am citit-o degeaba)

Dincolo de soluţiile propuse şi de ce înseamnă ele, nu pot să nu remarc faptul că două trenduri extrem de importante în dezbaterile internaţionale (şi nu doar pentru sistemul sanitar, ci şi pentru relansarea economiei, în general) sunt cvasi-absente:

1. Soluţii IT&C

Există evaluări extrem de pertinente (precum cea a OECD) care arată că acestea pot duce la eficientizarea sistemelor sanitare. În proiectul de lege, soluţiile IT&C sunt prezente ca principiu care guvernează sănătatea publică (Art. 7 lit i) „utilizarea unui sistem informaţional şi informatic integrat pentru managementul sănătăţii publice.”) şi ar fi mai curând o responsabilitate a viitorului ANCIS. Dar cum rămâne cu soluţiile care ar putea reduce cu mult costurile (cu minim de investiţie) din sistemul sanitar şi, mai ales, ar face accesibile serviciile de asistenţă medicală primară în zonele dificil accesibile?

De exemplu, eu visez la ziua în care cineva va face legătura între faptul că avem în 23.6 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă în România (conform ANCOM) şi faptul că asistenţa medicală primară în zonele rurale, greu accesibile sau cel puţin pentru bolnavii cronici se poate realiza (şi) prin soluţii de telefonie mobilă.

2. Antreprenoriat social

Da, s-ar putea să îmi placă subiectul în mod excesiv, însă de ce să nu aplicăm principiile debusiness pentru a face mai eficient managementul sistemului sanitar, însă fără a lăsa loc derapajelor implicate de goana după profit? S-ar putea să fie într-adevăr dificil de găsit un antreprenor care să accepte să investească atât cât să facă sistemul sanitar eficient (profitabil) pentru ca apoi să îşi recupereze doar investiţia iniţială fără dividende. Dar sigur se vor găsi vreo doi-trei „nebuni” care să facă acest lucru pentru unele unităţi.

De asemenea, pentru că trebuie menţinut elementul social al sănătăţii publice şi garantarea ei ca drept al cetăţeanului, nu văd de ce nu s-ar putea impune prin contractele cu operatorii privaţi ca aceştia să îşi poată opri din profit un procent limitat (5-10%), iar restul să fie re-investit ori în dezvoltarea serviciilor sanitare, ori în subvenţionarea serviciilor pentru cazuri sociale etc. Asta dacă tot prin lege ((Art. 204(2))) se garantează că „asiguratorii de sănătate pot reţine pentru plata serviciilor de administrare ale asiguratorului o cotă de 2.8%”...

Şi ar mai fi întrebări la care nu am răspuns...de exemplu, de ce nu se aplică modelul Fundaţiei pentru SMURD pentru atragerea de fonduri private? Din punctul meu de vedere, aceasta este cea mai semnificativă inovaţie adusă de Raed Arafat – omul nu s-a mulţumit cu banii pe care îi primea din fonduri publice, ci a derulat atât de multe campanii încât a atras şi fonduri din re-direcţionarea unor procente din impozitul pe profit, din donaţii şi sponsorizări, dar şi prin proiecte finanţate din fonduri structurale.

Dacă este să luăm în calcul doar faptul că 2% din impozitul pe profit în cazul persoanelor fizice, respectiv 20% din impozitul pe profit în cazul companiilor (în limita 0,3% din cifra de afaceri), în 2012 (conform proiectului Legii bugetului de stat) ar putea fi redirecţionate către fundaţii şi asociaţii:

Aşadar, aproape 500 milioane de euro ar putea fi accesate şi de asociaţiile sau fundaţiile unor servicii medicale. Însă pentru aceasta, ar trebui însă ca acestea să investească în campanii de promovare, să depună unele eforturi ca mesajul să ajungă la contribuabili şi, desigur, să vrea. Vestea bună, dacă e să ne uităm pe raportul Fundaţiei pentru SMURD, este că se poate...

O lege imprevizibilă şi ilegală?

Dincolo de scenarii şi de lucruri care ar putea fi făcute altfel, eu tot habar nu am dacă această lege este bună sau proastă. Pentru un motiv simplu: nu avem de unde să ştim dacă efectele acesteia vor face sistemul eficient. Pentru că aşa cum arată proiectul de lege, statul are o impresie tare proastă despre el însuşi. Adică...pentru simplul fapt că va fi implicat şi sistemul privat în realizarea actului de sănătate publică, lucrurile vor merge automat mai bine?

Efectele legii sunt imprevizibile, pentru că nimeni nu s-a obosit să facă şi un studiu de impact pentru aceste modificări majore în sistemul de sănătate publică. Altfel spus, nu avem de unde şti dacă aceste propuneri vor avea efectele scontate sau nu. Dacă ne uităm pe Expunerea de motive a legii (minimalistă, în esenţă), se pare că impactul socio-economic al proiectului de act normativ este prezumat a fi unul minunat. Nu se ştie însă de ce.

Mai mult, pe lângă faptul că nu ne putem lămuri dacă într-adevăr va fi aşa sau nu, în România există o lege – Legea 24/2000 – privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normativ, care cel puţin mie mi se pare că a fost încălcată în elaborarea propunerii de lege a sănătăţii. Legea aceasta spune că, “în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită”, trebuie realizate studii de impact.

Art. 33 (1) din Legea 24/2000 arată că “scopul elaborării studiului de impact este de a estima costurile şi beneficiile aduse în plan economic şi social prin adoptarea proiectului de lege, precum şi de a evidenţia dificultăţile care ar putea apărea în procesul de punere în practică a reglementărilor propuse”. Exact genul de informaţie care lipseşte pentru a înţelege dacă această propunere care reglementează sănătatea publică va duce într-adevăr la un sistem mai bun.

Din păcate, însă, ultimii ani au arătat că prevederile legii 24/2000 pot fi ignorate, legea nespecificând ce presupune un proiect de lege „de importanţă şi complexitate deosebită”. Cred însă că o modificare atât de substanţială în reglementarea sănătăţii publice – adică „un obiectiv de interes social şi de securitate naţională” (Art. 2 din propunerea de lege a sănătăţii) – plasează cu siguranţă proiectul de lege în categoria celor de importanţă deosebită.

Spre deosebire de cazul adoptării noilor coduri fără studii de impact (care încă sunt aşteptate măcar post factum :)), în cazul legii sănătăţii este vitală realizarea unui studiu de impact fie şi pentru simplul motiv că, odată privatizate unele structuri din sistem, vorbim despre un proces ireversibil. Mă rog, never say never, dar sper să nu se ajungă până acolo încât să ajungem din nou la naţionalizări...

Ce este de făcut?

Mie mi se pare că agitaţia din ultimele zile este benefică, pentru că a adus pe agenda publică un subiect important pentru toată lumea. Cu toate acestea, presupunând că propunerile formulate în cadrul dezbaterilor publice vor fi luate în calcul, este important ca înainte de a ne da cu părerea să avem o imagine clară şi completă asupra a ce înseamnă toate aceste schimbări printr-un studiu de impact (plus că timpul de realizare a acestuia va oferi şi răgaz pentru o dezbatere mai amplă pe ce propune legea). Nu ştiu alţii cum sunt, însă eu voi face aşa:

1. Pentru că legea este în dezbatere publică până pe 28 ianuarie, voi trimite o adresă către Ministerul Sănătăţii (propuneri@ms.ro), cu următorul text simplu:

 

"Către: Ministerul Sănătăţii
În atenţia: Dlui. Ministru Ladislau Ritli
Ref: Observaţii Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România

Stimate domnule Ministru,

Având în vedere proiectul de Lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, aflat în dezbatere pe website-ul Ministerului Sănătăţii, vă înaintez următoarele observaţii:

1. având în vedere art. 30 (1) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 260 din 21 aprilie 2010, conform căruia proiectele de acte normative trebuie însoţite de „d) studii de impact - în cazul proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită”,

2. având în vedere art. 34 (1) din Constituţia României prin care „dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat”,

consider că proiectul sus-menţionat se încadrează în categoria proiectelor de legi de importanţă şi complexitate deosebită. De aceea, vă solicit fundamentarea suplimentară a proiectului de act normativ printr-un studiu de impact şi suspendarea procesului de adoptare a acestuia până la realizarea studiului.

Cu deosebită consideraţie,... "

2. Văd că în calendarul consultărilor ministerului, în săptămâna 23-27 ianuarie 2012 vor fi consultări cu „organizaţii reprezentative ale societăţii civile”, iar la invitaţi sunt trecute doar două organizaţii: Asociaţia Academia de Advocacy şi Federaţia Naţională a Pensionarilor din România. Aşa că voi scrie şi la Compartimentul Relaţii Publice (dirrp@ms.ro), căci tare sunt curioasă pe ce bază au fost invitaţi oamenii, dar şi cum pot participa alte organizaţii.

3. După perioada de dezbateri, în funcţie de rezultate, voi scrie şi la Consiliul Legislativ, la Consiliul Economic şi Social, şi la Consiliul Concurenţei, pentru că toate aceste instituţii trebuie să îşi dea avizul pe proiectul de lege.

4. Dacă primeşte şi avizele acestea şi intră în Parlament...slavă cerului, s-a inventat şi mail merge-ul, aşa că o să le scriu şi parlamentarilor J

Dacă aveţi alte idei sau şi voi faceţi ceva, daţi de veste!

Read More

top 7 din dimineţile unei fete cuminţi

 Ador dimineţile reci. Pentru că după o plimbare rapidă cu House afară, ne întoarcem îngheţaţi în casă şi frigul acela îmi dă o hărnicie teribilă. De când lucrez mai ales de acasă, este momentul meu preferat din zi. Miroase a cafea în casă, băiatul e liniştit pentru că a mers la plimbare şi este momentul perfect pentru curiozităţi, învăţat lucruri noi şi citit cu pixul în mână. Iar topul lucrurilor cu care îmi încep ziua arată aşa:

1. Blogul WorldBank – prima gură de cafea şi locul meu preferat pentru identificat noi tendinţe în materie de politici de dezvoltare, dar şi pentru a mă pune la curent cu ce mai funcţionează în lumea largă. Astăzi am învăţat că există open development şi că acesta ar putea fi o nouă viziune funcţională asupra dezvoltării, fiind o „troika of Open Governance, Open Knowledge and Open Aid”.

2. VoxEU – una dintre cele mai mari concentraţii de analiză de politici europene şi de comentarii venite din partea unor specialişti cât se poate de obiectivi. Oamenii pot fi foarte răutăcioşi (de o manieră inteligentă, desigur) când vorbesc, de exemplu, despre incapacitatea liderilor europeni de a transforma European Financial Stability Facility într-un instrument eficient pentru combaterea crizei.

4. Eastern Approaches - unul dintre blogurile The Economist cu cea mai interesantă abordarea a acestei bucăţi de Europă. Mi-a plăcut teribil astăzi articolul Backwash fromBerlin, care surprinde un moment senzaţional fie şi doar din perspectivă cultural-istorică – ministrul de externe polonez cerând Germaniei să preia leadership-ul în rezolvarea crizei euro.

5. Wall-Street.ro – unul dintre website-urile mele preferate pentru o informare independentă şi nu doar din zona economico-financiară. Asta pe lângă faptul că şi astăzi am avut parte de o experienţă tare plăcută în emisiunea lor de la Radio Lynx, căci din nou am văzut că antreprenoriatul social devine din ce în ce mai prezent în România şi că există oameni care par să fi făcut paşi mari în direcţia aceasta.

6. Chestii livreşti – locul preferat pentru recenzii de cărţi şi pentru ce se mai întâmplă pe piaţa de carte din România. Astăzi m-am convins definitiv, după teasing-ul foarte simpatic de la Gaudeamus, că trebuie să vizitez noua librărie Bastilia, chiar dacă asta va însemna să las la o parte comoditatea de a da o fugă până la Diverta, în spatele blocului.

7. Freakonomics – blogul lui Levitt şi Dubner. De când le-am citit una dintre cărţi, mă tot plimb la ei pe blog, pentru că au o manieră senzaţională de a transforma viziunile economice seci în experienţe umane cotidiene. Este suficient să citeşti finalul articolului despreîncălzirea globală de astăzi ca să revii: „In other words: the more you know, the more you know that what you know is true — even when it’s not”.

Read More

românii sunt oameni buni

Astăzi şi ieri am mai adăugat câteva persoane la colecţia cu „oameni pe care îi admir”. I-am întâlnit în două contexte diferite şi cred că sunt din lumi diferite. Cu toate acestea, este impresionant pentru mine că în mai puţin de 24 de ore i-am descoperit. Aşa că asta îmi dă speranţe că printre români sunt (şi) oameni buni. Mulţi şi deşi.

Netcamp 2011 sau despre a potenţialul unei noi generaţii

Acum două zile, am primit un sms de la mentorul meu pe antreprenoriat online: „Am o invitaţie la Netcamp. O vrei?”. În primul rând, Daniel Ţigănilă (owner-ul startups.ro) chiar şi-a luat în serios rolul de mentor pentru Bani pierduţi. Ceea ce deja este admirabil. În al doilea rând, a avut mare dreptate că îmi va prinde bine să fiu acolo, printre oameni care deşi se concentrează mai mult pe antreprenoriatul clasic inspiră (şi încă tare bine!) şi cauzele de „social business”.

Aşa că ajunsă la Netcamp, am fost impresionată de toată energia acelei generaţii pe care nu m-aş grăbi să o etichetez drept „generaţia tânără”, însă nu cred că aş greşi foarte mult dacă i-aş pune atributul de „entuziastă”. Oameni care nu se mulţumesc doar cu ce au şi ce li s-a dat, oameni care caută şi inovează sau, pur şi simplu, oameni care fac lucrurile să se întâmple: fie că e vorba de o aplicaţie pentru mobil, fie că e vorba de un antreprenoriat inteligent pentru perioadele în care ai mai mult timp (un exemplu fantastic al Monicăi Jitariuc, care a găsit o modalitate inteligentă de a ajuta oamenii să se prezinte mai bine prin CV şi să facă şi bani din asta, în anul în care a stat acasă în concediu de maternitate).

Şi sunt multe alte exemple, însă cel mai tare mi-a plăcut că există un om, Cristian Manafu, care oferă acest spaţiu de întâlnire şi inspiraţie unor astfel de oameni. Sigur, cei mai familiari decât mine într-ale online-ului au apucat să-l admire deja de mai mult timp. Eu însă abia ieri l-am descoperit, chiar dacă îi citesc blog-ul destul de des. Sigur, face asta cu sprijinul altor oameni, companii sau contra cost. Sigur, s-ar putea implica pe componenta socială şi pe proiecte ce ţin de „sistem” şi nu neapărat de cazuri punctuale. Cu toate acestea, îmi dă impresia unui om care are capacitatea de a coagula oameni în jurul unei idei, iar asta se simte şi mie îmi stârneşte admiraţia, chiar dacă încă mai am de învăţat cum se pot aplica aceste instrumente în domenii precum statul de drept, responsabilitatea politicului, politici publice ancorate în societate.

Participarea şi viitorul României

Azi am fost la conferinţa Elaborarea participativă a documentelor europene strategice aleRomâniei 2014-2020, organizată de Fundaţia Soros România şi de Coaliţia ONGuri pentru Fonduri Structurale. O fi sunând complicat sau poate redundant, în funcţie de cât de familiar e cititorul cu subiectele. Este însă vorba de un lucru simplu: România, ca şi celelalte state membre UE, trebuie să elaboreze nişte documente, pe baza strategiei Europa 2020, care să ne ajute să privim dincolo de ziua de mâine. Iar organizatorii şi susţinătorii lor vor ceva firesc: dacă tot ne priveşte pe toţi cum va arăta viitorul nostru, hai să punem cu toţii mâna, expertiza, resursele la înaintare pentru a nu avea încă o strategie fără legătură cu nevoile din societate.

Simplu până aici. Însă de-a lungul timpului s-a întâmplat ca multe dintre documentele (includ aici şi legile, strategiile, codurile) care definesc societatea românească să fie treacă prin forurile decizionale aşa, ca vodă prin lobodă. Şi pentru că vorbim aici de lucruri mari şi importante, cum sunt politicile de dezvoltare pentru coeziunea cmunităţii europene, dar şi de foarte mulţi bani alocaţi pentru ca acest lucru să se întâmple, cum sunt fondurile structurale, se pare că subiectul a meritat şi înfiinţarea unui minister.

Fără a intra în detalii, deşi mă inspiră subiectul (ah, uite altă temă), am descoperit azi un om de admirat. Nu ştiu dacă e de admirat doar pentru azi sau dacă o fi comparaţia cu alţii din poziţii similare, însă mi-au plăcut tare pragmatismul, aşezarea şi poziţia obiectiv-competentă ale lui Leonard Orban. Asta pentru că a vorbit despre soluţii pentru fondurile structurale precum simplificarea procedurilor, transparentizarea procesului, creşterea rigurozităţii sau cheltuirea mai bună a fondurilor din perspectiva calităţii proiectelor.

Genul acesta de discurs, cu soluţii aproape banale (dacă nu fireşti), ar fi sunat politicianist din gura unui alt om. Fără a fi dată pe spate de admiraţie şi cu rezerva timpului pentru confirmare, mi s-a părut că văd o altă specie de om din spaţiul public: nu pare nici politician bun de gură şi nici tehnocrat scorţos. Mi-a părut doar un om care ştie despre ce vorbeşte şi o face aproape modest. Ceea ce e rar. Rămâne de văzut dacă va fi încă unul din categoria „el a vrut, dar nu l-a lăsat sistemul”. Astăzi însă a fost admirabil şi mi se par fezabile direcţiile trasate pentru a privi către 2020. 

Read More

din bucata mea de pâine…

Urăsc sărăcia. Da, ştiu, nu cred că cineva o iubeşte. Însă eu chiar o urăsc. Mă stinghereşte până şi când cineva se plânge de ea. Nu suport nici cerşetoria şi cred că doar de foarte puţine ori am dat bani cuiva pe stradă. Iar ieri, în pauza dintre două simfonii, la Ateneu, m-a enervat rău o fată care strângea bani vânzând felicitări ca să plece să deparaziteze orfani în Africa cu o asociaţie sau ceva de genul... M-am trezit chiar ţinându-i un discurs despre cum se face fundraising pentru o asociaţie. Pentru că m-a enervat.

Sursa: www.sxc.hu

Read More