În februarie 2010 am început o relaţie foarte personală cu achiziţiile publice. Cochetam cu ele de ceva timp, însă până în acel moment interacţiunile noastre se limitau la chestiuni principiale, precum şi la unele subiecte complementare, cum ar fi fondurile structurale.
Pe vremea aceea, lucram pe un proiect privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, iar subiectul permitea discuţii generoase despre cum această politică are legătură nu doar cu cheltuirea banilor europeni, ci şi cu veniturile ce ar trebui să vină la bugetul european. Dincolo de aceste elemente însă, cea mai interesantă dezbatere care se revendică de la implicaţiile protejării intereselor financiare ale UE este cea privind un (posibil?) drept penal comunitar. Subiectul a suscitat un interes major la nivelul instituţiilor europene (un foarte scurt şi la obiect Historical background aici, iar pentru interpretări doctrinare de fineţe merită urmărită Mireille Delmas-Marty). În România, din câte ştiut eu, singura abordare relativ comprehensivă asupra subiectului a apărut într-un articol al EurActiv). Tema implică atât principii mari (armonizare vs. suveranitate), probleme transnaţionale majore precum banii contribuabilului european, frauda şi corupţia, cât şi structuri instituţionale (cu precădere în contextul reformării OLAF sau a insistenţelor Comisiei pentru un European Public Prosecutor).
Am făcut apoi cunoştinţă îndeaproape cu standardele şi principiile privind achiziţiile publice în contextul cheltuirii fondurilor europene, cu cadrul legal, cu cel instituţional şi, ceva mai târziu şi cu practica (pentru că, desigur, graţie POSDRU, un grup tot mai mare de cetăţeni s-a instruit în meandrele/ etapele procesului de achiziţie publică).
În această relaţie serioasă de acum, mai mult sau mai puţin intensă (din partea mea, în funcţie de cum mi-au permis timpul sau to-do list-ul), sistemul de achiziţii publice din România, precum şi cel de gestionare a fondurilor europene (organic legate între ele), am învăţat că:
- atunci când este vorba despre interacţiunea dintre dreptul comunitar şi cel naţional, mai ales în domenii atât de complexe şi care implică alocări financiare mari, cros-fertilizarea are loc atât la nivelul sistemelor legale, cât şi al culturilor socio-legale (inclusiv reconcilierea common şi civil law şi chiar a rămăşiţelor de drept socialist, elementul „mentalitate” în implementare etc.). De aceea, când vorbim de contexte atât de diferite, s-ar putea ca modul de punere în aplicare a unor directive, spre exemplu, să fie la fel de important ca şi substanţa acestora. Iar acest lucru are efecte în implementare în toate etapele procesului de achiziţie publică. De exemplu, la o comparaţie simplă între două contracte de servicii de consultanţă dintr-o arie relativ similară,
