tinere, limbajul!

You can leave your hat on!

În septembrie se fac 12 ani de când sunt vegetariană. În aceşti aproape 12 ani, nu am încercat să conving pe nimeni că aşa e mai bine. Nu am căutat prozeliţi, ci cel mult am gătit pentru diverşi oameni, ca să dau un răspuns la „Dar tu ce mănânci?”. Când am fost întrebată de ce, de fiecare dată mi-am adus argumentele. De multe ori mi s-a răspuns cu agresivitate. Dar am subliniat de fiecare dată că e alegerea mea.

Şi în niciun caz nu i-am spus vreodată cuiva: „Eşti un criminal de fiinţe care se hrăneşte cu carne aflată în putrefacţie şi pentru asta vei arde în flăcările iadului, cârnatule!”

Ceea ce se întâmplă în schimb în zilele acestea ca parte a campaniei pentru referendum mi se pare trist şi îngrijorător. Sunt cârnat sau băsistă dacă nu merg la vot? Sunt comunistă şi hoaţă dacă merg la vot? Eu mi-am adus argumentele mele pentru alegerea făcută. Şi mi-o asum. Iar argumentele mele nu au în ele nimic de-a face cu niciun dictator, dar nici cu vreo lovitură de stat.

Mă întristează pentru că oameni altminteri decenţi găsesc în ei resursele de a jigni şi a pune în aceeaşi găleată pe oricine nu se alătură argumentelor lor. Că ajunge să fie preferabil să te ocupi cu frivolităţi de tipul vestimentaţiei alese azi de oamenii care se perindă la TV. Pentru că, nu-i aşa, la o frivolitate se poate răspunde cu ceva mai multă detaşare, iar cu acestea nu rişti să ajungi la rupturi.

Girl you'll be a woman soon...

Mă îngrijorează pentru că dihotomizarea, vrajba şi absenţa nuanţelor nu au adus niciodată ceva bun. Pentru că e perfect în regulă să ai convingeri şi argumente puternice, dar încă mai cred că moderaţia merită un elogiu. După cum mai cred că până şi cea mai frumoasă ţinută alb-negru devine superbă dacă adaugi un ruj roşu.

Mi-e teamă de extreme, oricât de multe bune intenţii ar avea în spate. După cum mi-e frică de agresivitatea în limbaj, oricât de multe îngrijorări legitime ar avea în spate. Voi ştiţi că un ardei umplut cu vinete şi dovlecei poate fi la fel de bun ca unul umplut cu carne tocată? 

Read More

#câtevaevenimenteneglijatepentrucătrăimîncerculnostrustrâmt (I)

Un şut la bună distanţă de poarta Angliei a unuia dintre jucătorii Ucrainei a fost calificat de comentatorul TVR-ului ca fiind „modest”. Printre eleganţe, ironii şi metafore de comentatori sportivi, m-a izbit cuvântul acesta: modest. L-aş pune etichetă pe aşa de multe lucruri ce populează dezbaterea publică a zilelor acestea!

În ultimele zile, printre scandaluri imediate şi o viaţă cultural-sportivă intensă, au fost tratate modest în spaţiul public trei evenimente extrem de importante: eforturile din ce în ce mai mari de combaterea a traficului de fiinţe umane, Summit-ul liderilor G20 şi Conferinţa ONU privind dezvoltarea sustenabilă RIO+20.

a fost odată un vis frumos [un vis frumos] cu un băiat şi-o fată

Ieri, pe 19 iunie, era lansat la Washington Trafficking in Persons Report 2012, probabil una dintre cele mai atente evaluări a stării ţărilor în ceea ce priveşte combaterea traficului de fiinţe umane. Asta pentru că evaluează cea mai la îndemână măsură de combatere a fenomenului: capacitatea guvernelor de a răspunde acestei crime. Raportul ia în calcul măsura în care guvernele ating standardele minime privind combaterea traficului de carne vie, aşa cum apar ele şi în Protocolul de la Palermo.

Metodologia clasifică ţările în mai multe „straturi” (tier). România se află în stratul 2, în care se află ţările ale căror guverne nu ating standardele minimale, dar „fac eforturi semnificative” pentru a ajunge acolo. E de remarcat că România face aceste eforturi de cel puţin 7 ani de când se realizează evaluarea, aflându-se tot acolo.

În 2012, ne aflăm la un nivel similar cu ţări precum Albania, Bosnia Herţegovina, Kosovo, Serbia, Ucraina, dar şi Bulgaria (pfiu!?). N-am scăpat însă de nou-identificatul exemplu de „aşa da!”, Polonia fiind în stratul superior (şi cel mai înalt). Tot acolo se găsesc şi Croaţia sau Macedonia...Mergând mai în detaliu, se confirmă că avem de toate: de la femei, copii şi bărbaţi supuşi muncii forţate până la femei şi copii victime ale traficului sexual (procentul copiilor fiind estimat la aproximativ o treime din totalul traficului de carne vie).

Raportul pe indicatori confirmă eforturile de atingere a standardelor minime, mai ales prin instrumentarea cazurilor de trafic de fiinţe vii (unul dintre cele mai ridicate din Europa) şi prin eforturi „creative” de prevenire a traficului de persoane. Probleme extrem de mari par să rămână la nivelul serviciilor oferite victimelor traficului de carne vie (măsurile de austeritate afectând atât serviciile de stat, cât şi pe cele oferite de ONG-uri), sporind astfel riscul de re-intrare acestora în lanţul de trafic.

Mai grav este faptul că guvernul a raportat doar două cazuri de angajaţi guvernamentali investigați pentru infracțiuni de trafic de persoane. Măcar la eforturi de prevenire am avut ce raporta. Altminteri, eu mă bucur să văd că Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP) a fost atât de inspirată de Loverboy încât să lanseze campania Prietenul tău poate fi un „Loverboy”!. Astfel stau și eu liniștită că în materie de apariții cinematografice website-ul ANITP este mai actualizat, dat fiind că pe partea de analiză şi statistici privind victimele cele mai recente date sunt pentru semestrul I din 2011...

să fie strategie!

Şi a fost strategie. Tot ieri, pe 19 iunie, Comisia Europeană a adoptat Strategia UE pentru eradicarea traficului de fiinţe umane (2012-2016), care propune „măsuri concrete şi practice” prin cinci priorităţi:

1. Întărirea identificării, protecţiei şi asistenţei victimelor, cu o emfază specială asupra copiilor.

2. Creşterea prevenţiei în traficul de persoane, inclusiv prin reducerea cererii

3. Intensificarea investigării traficanţilor

4. Îmbunătăţirea coordonării, cooperării şi coerenţei în UE,cu organizaţiile internaţionale şi cu state terţe, inclusiv cu societatea civilă şi sectorul privat

5. Creşterea cunoaşterii şi răspunsuri eficiente la direcţiile noi identificate în traficul de fiinţe umane

Strategia mai trebuie discutată în Parlamentul European şi în Consiliu, însă de principiu ar trebui să fie aplicată cât de curând, propunându-şi o primă evaluare a progreselor în 2014.

Buun...de ce contează pentru România? Prima răutate care îmi vine în minte ar fi aceea că acum ştim şi noi cu ce să umplem paginile noii Strategii naționale împotriva traficului depersoane pentru perioada 2012-2016. Documentul a fost pus tot ieri pe website-ul MAI şi mie îmi place tare mult să observ că obiectivele Strategiei arată, evident, o poziţie foarte comună cu cea a UE:

1. Dinamizarea activităţilor de prevenire şi a participării societăţii civile la derularea acestora

2. Îmbunătăţirea calităţii protecţiei şi asistenţei acordate victimelor traficului de persoane în vederea reintegrării sociale

3. Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane, cu precădere a cazurilor de trafic de minori, precum şi urmărirea profitului infracţional de către organele de urmărire penală

4. Creşterea capacităţii de colectare şi analiză a datelor privind traficul de persoane

5. Optimizarea şi extinderea procesului de cooperare interinstituţională şi internaţională pentru susţinerea implementării strategiei naţionale împotriva traficului de persoane

Acum...eu cred că e perfect în regulă să avem obiective comune cu cele ale UE, însă ce nu înţeleg este de ce dacă majoritatea statelor membre sunt în stratul 1 mai sus descris, iar noi în al doilea, nu avem şi nişte obiective specifice care să ne ajute să atingem standardele propuse de strategie (punctul A) din punctul C în care ne aflăm noi şi nu din punctul B al altor state...

Iar în punctul nostru C corupţia este o mare problemă, intrinsec legată de suspiciuni de implicare a poliţiştilor sau a altor oficiali publici în traficul de carne vie, după cum subliniază Raportul publicat nu mai târziu de 25 mai anul acesta de către Consiliul Europei în urma misiunii de evaluare GRETA în România. Ori Strategia propusă răspunde la asta cu un minunat: „societatea suportând, în acelaşi timp, influenţe negative generate de amplificarea fenomenului corupţiei”.

În punctul nostru C, combaterea traficului de fiinţe umane trebuie să fie strâns legat de eforturile de aderare la spaţiul Schengen. Iar dacă noua Strategie nu propune nimic în privinţa asta şi nici nu sesizează vreo corelaţie între vămi şi exporturile masive de carne vie din România, nu-i problemă. Că îşi face griji Interpolul. Care uite ce zice în cel mai recent raport privindtraficul de persoane în UE (septembrie 2011): „Given the size of the Roma communities in Bulgaria and Romania, the proposed accession of these countries to the Schengen Zone may prompt a further increase in THB by Roma organised crime groups.”

în loc de concluzie

Ştiu că problemele noastre sunt importante şi de tratat cu maximă seriozitate. Dar zilele acestea la nivel european şi internaţional se poartă discuţii mari, ale căror concluzii şi rezoluţii ne vor fi iar transpuse în documentele şi strategiile naţionale în bloc, eventual sub sintagma „poziţia comună a UE”. Iar acest copy-paste din strategii pe care ne-am obişnuit să le înghiţim nerumegate mi se pare mai trist decât orice altă formă de plagiat. Să-mi fie cu iertare, dar îmi vine în minte minutul 90+1 în care Yarmolenko încearcă un şut pretenţios, uitând că poarta este a marii echipe a Angliei.

P.S. Pentru că nu mai am alte metafore fotbalistice la îndemână acum, îmi propun să revin pe larg pe tema G20 şi RIO+20 în episoadele următoare :)

Read More

frustrările mele

La fel ca şi în cazul altor sentimente, evident nu te poate obliga nimeni să simţi ceva ce nu vrei să simţi. Eu mă las să am două frustrări majore, cărora, desigur, li se circumscriu şi altele mai micuţe. Dar cum ele particularizează sau detaliază aceleaşi două mecanisme, mă răcoresc scriind negru pe alb că mă frustrează teribil:

"Omul, omul e mai tare decât Destinul!"

Frustrarea 1: Momentele în care îmi dau seama că aş vrea să fiu în aceeaşi zi la Noul Cinematograf al Regizorului Român să văd Habemus Papam, la deschiderea stagiunii de la Opera Naţională cu Oedipe, dar şi la piesa lui Felix Alexa de la Bulandra. Evident, în acelaşi weekend se întâmplă şi o vizită la Focşani, aşa că mi se împlineşte doar una dintre cele trei dorinţe…Aşa că frustrată fiind, astăzi am participat din scaunul de acasă la două conferinţe online, una mai interesantă ca cealaltă: Rethinking leadership for development organizată de Overseas Development Institute, ce l-a avut invitat pe Tony Blair (în care am descoperit că lecţiile crizei financiare globale par a fi influenţat considerabil politicile guvernelor dezvoltate în ceea ce priveşte ajutoarele financiare oferite statelor în curs de dezvoltare şi mi-a plăcut la nebunie statement-ul lui Blair: „Use aid to end aid”) şi The Innovator's DNA: Mastering the Five Skills of Disruptive Innovators a Harvard Business Review (din care am învăţat cum poţi transforma prin skills şi practice ce ţin de inovaţie problemele de azi în soluţiile de mâine). Aştept cu nerăbdare momentul în care voi putea urmări şi piesele de teatru prin streaming online, căci nu cred că aceasta va scădea numărul de spectatori dintr-o sală, ci îi va înmulţi cu cei ce nu pot ajunge la ea. Până atunci, mi-am sincronizat calendarul cu evenimentele de la HBR şi ODI şi mă închin la Zeul Internet.

Frustrarea 2: Lucrurile făcute de care cum apucă, când şi unde apucă şi, mai ales, fără a şti de ce anume se apucă. Adică toate lucrurile care, indiferent de locul sau oamenii care le generează, ajung în spaţiul public pe principiul „atât am putut” sau „asta a ieşit”. În alte cuvinte (când mă frustrez, simt nevoia de sinonime, metafore şi explicaţii detaliate), un fel de a trăi după o zi pe alta, pierdut între sculat din pat şi mers la culcare. Şi mă frustrează cu atât mai tare când văd că aceste lucruri vin din partea unor organizaţii „aşezate” şi când ştiu că există sute de mii de metode, metodologii, matrici, instrumente pentru a (te) organiza. S-ar putea să iubesc eu mai mult decât e cazul metodologiile, însă zău că de mult timp nu am mai fost atât de fericită ca acum 2 zile când, planificând planificarea organizaţiei pe care o pornim, m-am entuziasmat alături de doamna de pe bicicletă la gândul că vom folosi în conturarea produselor şi serviciilor pe care le oferim şi GE matrix, şi Ansoff matrix, şi Boston matrix. Bonus, ne-am gândit să facem şi o strategie financiară pe 5 ani. Aşa nu mai sunt frustrată, căci, în cuvintele ei, ONG-urile nu sunt doar un business şi ele, ci îţi trebuie ceva în plus în gândirea lor astfel încât să produci impact social.

Gata, fu bine...

Read More