M-am mutat pe strada mea prin vara lui 2005, iar criteriile alegerii au fost extrem de simple: trebuia să fie în zona Pieţei Alba Iulia (căci nu puteam renunţa la tabietul ce implică o Leffe blondă draught la Traffic), trebuia să fie garsonieră (căci mă simţeam legată de glie dacă apartamentul nu era uşor de închiriat) şi trebuia ca zona & apartamentul să îmi permită să umblu liniştită prin casă fără îngrădirea unor perdele.
Dincolo de îndeplinirea acestor criterii, m-a încântat că strada mea avea pe partea stângă numai case. Multe, unele cochete, altele în faţa cărora se jucau table. Iar treaba cu tablele se pare că nu era o întâmplare, ci o tradiţie bine împământenită în cultura străzii şi care a dat naştere la multe alte veri cu table, dar şi legendei conform căreia aş fi fost vicecampioană pe Brăiliţa.
De atunci s-au schimbat multe la strada mea şi eu însămi am schimbat strada de două ori: pentru via Tullio Levi Civita şi mandarinul din curtea romană, dar şi
