Răul mai mic

Posturile de televiziune transmit imagini de la protestele care li se potrivesc mai bine, Monitorul Oficial pare să folosească o cantitate impresionantă de cerneală pentru a face faţă timpurilor moderne şi deja tic-tac-ul care numără zilele până la cea mai enervantă dilema etică (referendumul pentru destituirea lui Băsescu) devine dezarmant. Măcar până acum aveam răul mai mic. Ieri la 4 ştiam care e răul mai mic. După doar câteva ore nu mai ştiu. Mă poate lămuri şi pe mine cineva care e răul mai mic?

Sursa:  http://vampirekingdom.deviantart.com

În faţa dilemei etice – ce voi vota la referendum – nu pot decât să sper că nu se va duce suficientă lume la vot (cu toată modificarea prin OUG 41/2012 a Legii 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, înţeleg că pentru a fi validat rezultatul tot este necesar ca prezenţa la vot să fie de minim 50%+1).

Poate suna iresponsabil, dar prefer să pierdem bani din taxele şi impozitele noastre repetând referendum după referendum (referendumul din 2007 a costat 47,349 milioane lei). Pentru că suntem cu toţii părtaşi prin neimplicare sau prin reacţii târzii şi merităm să plătim. Mi-aş dori să golim bugetul de stat pe referendumuri, dacă de asta e nevoie pentru a ne da palma care ne va face să alegem altfel decât dintre două rele.

Dar ceea ce mi-aş dori şi mai mult decât atât ar fi să ne cumpărăm astfel timpul necesar pentru a aduna de prin vecini, de prin cunoscuţi, oameni pe care să-i convingem să candideze. Să spunem că am face aşa, cam un referendum pe lună, până în noiembrie...Ce înseamnă vreo 60 milioane de euro pentru a găsi nişte oameni decenţi? E mult? E puţin?

E puţin fezabil şi greu de făcut. Ştiu doar că o perspectivă a unor alegeri anticipate prezidenţiale şi parlamentare în care nu voi şti care e răul mai mic va transforma dezamăgirea în lehamite definitiv. Iar pentru asta, pe scurt:

• Acuz partidele care se aruncă cu grabă de fată mare gata de măritiş peste legi şi instituţii, într-un avânt teribil de a fi inconsistenţi cu propriile discursuri de dinainte de a avea puterea. Atâta vreme cât decizia de oportunitate este justificată doar de deţinerea unei majorităţi parlamentare sau a unui minister, rămân toate un monument nepieritor de nesimțire naivă în faţa oricăror principii de bine public.
• Acuz pe cei care fac posibil ca, după atâţia ani, singura variantă de a opri abuzuri să fie aceea de a fi muştruluiţi de comunitatea europeană şi/sau internaţională. Şi de asta se fac vinovaţi atât cei aflaţi la putere care uită repejor de cei care le dau banii cu care funcţionează, cât şi noi ăştia care nu suntem suficient de buni sau mulţi cât să sancţionăm altfel decât prin vot.
• Acuz pe toți cei care terfelesc cu nerușinare simboluri prețioase – nu or fi ele mult(e), însă unii dintre noi încă se mai emoționează la Imnul golanilor și la Vino Doamne. Lasați în pace 22 decembrie, lăsați în pace 13-15 iunie, ele sunt pentru a legitima valori și principii, nu partide și candidați.
• Acuz societatea civilă din care cu idealism fac parte de vreo 3 ani că a fost că a fost unealta diabolică a erorii politicii făcute de ochii UE, vreau să cred că fără știrea sa, și că și-a apărat apoi opera nefastă, vreme de atâția ani, prin mașinațiunile cele mai absurde și mai vinovate. Nu avem niciun drept să ne plângem că sunt încălcate standardele adoptate pe principiul copy-paste.
• Acuz o mare parte a presei că s-a făcut complice, prin slăbiciunea de caracter cel puțin, la una dintre cele mai mari nedreptăți ale acestui sfert de secol – ați scos din limbajul cotidian ce scria „la gazetă” şi l-aţi înlocuit cu „a zis X la A3/B1”. Nu ştiu dacă faptul că nu vi se mai vând tirajele print e din cauza internetului.
• Acuz Comisia Europeană (și alte asemenea organisme care erau în măsură să evalueze convergența nostră cu unele standarde) că a avut în mâinile sale dovezile clare ale lipsei de pregătire a României pentru UE și că le-a ignorat, că s-a făcut la fel de vinovată de această situație de abuzuri și/sau ignorare a principiilor care stau la însăși baza UE.
• Acuz studenţii şi profesorii care au făcut acceptabil furtul, unii fără îndoială dintr-o convingere că toată lumea o face, ceilalalţi poate din acel spirit de castă construit pe cărţi plagiate. S-au făcut complici la aceeași crimă de a pune un semn de întrebare asupra amărâţilor din universităţile de afară cu care altminteri ne mândrim.
• Acuz, în cele din urmă, o întreagă clasă politică ce, cu toate excepțiile ei, m-a făcut să îmi pierd speranța și libertatea de a alege orice altceva în afară de răul mai mic. Și este extrem de trist să îți pierzi speranța la 26 de ani. 

Read More

cât de pregătită este România pentru schimbare?

Change Readiness Index 2012 arată o Românie cu o slabă capacitate economică şi socială de adaptare la schimbările profunde care afectează lumea post(?) criză. Cercetarea arată imagini contrastante dintr-o ţară care are cele mai puţin eficiente „plase de siguranţă” sociale pentru categoriile sărace sau vulnerabile (cel mai slab scor din cele 60 de ţări evaluate), relaţii stat-business care par a arăta mai rău doar în Rusia, Venezuela şi Bangladesh, dar care se află pe locul cinci în ceea ce priveşte dezvoltarea IT&C şi pe unul din primele şapte locuri la capitolul capital uman.

Am descoperit cu încântare Change Readiness Index - un nou indice lansat pe 26 aprilie 2012 de Overseas Development Institute (dacă aş avea o listă de think-tank-uri preferate, ODI sigur ar fi pe primul loc :) şi KPMG. Din păcate, ştirea a rămas neobservată în România, deşi rezultatele înregistrate oferă o imagine îngrijorătoare privind capacitatea noastră de a face faţă unui context economic nesigur.

Indicele a pornit de la premisa că, într-o lume în care provocările şi oportunităţile apar cu o dinamică fără precedent, capacitatea de adaptare a statelor la schimbare (change readiness) poate fi un factor cheie care determină abilitatea ţării de a avea o creştere susţinută pe termen lung şi de a oferi un standard de viaţă ridicată cetăţenilor ei. Şi pentru a măsura capacitatea unui stat de a se adapta la riscurile provocate de schimbare, dar şi pentru a profita de oportunităţile apărute, trebuie luate în calcul trei elemente:

1. Capacități economice: generate atât de mediul de afaceri, cât şi de politicile guvernamentale în domeniu.
2. Capacități de guvernare: ale guvernului, dar și ale cadrului instituțional
3. Capacități sociale: legate de caracteristicile societății, societatea civilă etc.

Cum stă România?

Uf, cam rău – ocupă locul 44 (un punctaj de 0.37/1.00) din 60 (rezultatele detaliate pot fi găsite aici). Majoritatea ţărilor cuprinse în indice sunt economii emergente sau în curs de dezvoltare, iar deasupra noastră se află Cambodgia, Paraguay, Egipt etc. Ceea ce este și mai frapant este faptul că există o discrepanţă semnificativă de adaptare la schimbare în ce priveşte cadrul economico-politic şi cel social. De asemenea, şi în cadrul sub-indicatorilor există diferenţe notabile:

Sursa datelor: Change Readiness Index 2012 

În ceea ce priveşte capacităţile economice, este de remarcat că în vreme ce România pare a avea o deschidere economică (cu un scor rezonabil de 0.56) ce permite diversificarea bunurilor şi serviciilor prin inovare şi tehnologizare, la alţi doi indicatori România pare a avea probleme semnificative afectează dezvoltarea economică: climatul investiţional (0.23) ce nu permite dinamismul afacerilor şi piaţa muncii (0.22) căreia îi lipseşte flexibilitatea.

În cadrul indicatorului privind capacităţile de guvernare, lucrurile rezultatele slabe se anunţă ceva mai echilibrate, indicatorii privind eficienţa administraţiei publice, reglementarea financiară şi managementul riscului înregistrând scoruri mediocre între 0.32 şi 0.36 puncte. Desigur, acestea nu sunt noutăţi, însă este de remarcat scorul minimal înregistrat la capitolul relaţii stat-business (0.16!). Acest indicator evaluează măsura în care acţiunile guvernamentale sunt în linie cu nevoile mediului de afaceri, ducând la investiţii şi creştere a productivităţii. Din păcate, nici acest rezultat nu este o surpriză, el fiind în linie cu cel mai slab scor (locul 140/142) înregistrat de România în Global Competitiveness Report la capitolul „transparenţa politicilor guvernamentale”.

Chiar şi în cadrul indicatorului privind capacităţile sociale, la care România stă mai bine, sunt diferenţe semnificative: în vreme ce capitalul uman (0.76) şi IT&C (0.69) sunt elemente ce pot aduce avantaje competitive în faţa schimbărilor globale, alte elemente determinante pentru capacitatea socială de schimbare înregistrează scoruri îngrijorătoare. România stă foarte prost (0.17) la „plasele de siguranţă” părând a avea reale probleme în a oferi categoriilor sărace sau vulnerabile programe sociale eficiente în combaterea efectelor şocurilor produse de schimbări.

O notă specială la acest capitol merită făcută pentru scorul obţinut la indicatorul societate civilă (0.36), care este cu doar 0.01 mai mare ca cel obţinut la capitolul administraţie publică. Cum ar spune-o Pittiş, toţi suntem puţin luaţi...

În loc de concluzie...

De ce cred că este vital să ne uităm la acest tip de indici? Dincolo de căutarea frenetică a României în diferite topuri („Dar cine a luat o notă mai mare?”), aceste cercetări au marele avantaj de a ne oferi o imagine realistă asupra a ce probleme trebuie să abordeze politicile unei ţări. Mai lipseşte doar ca cineva să observe aceste probleme şi să ne dorim politici bazate pe date reale...

Read More