marea spălare naţională

Sursa: sxc.hu

De prin noiembrie mă tot gândesc la cum se spală două lucruri în România: banii şi imaginile. Pe măsură ce trecea vremea m-am tot convins că o dezbatere pe tema spălării este irelevantă pentru acest moment. Şi totuşi, ieri am primit un semn: o ţară întreagă vorbeşte despre cum o doamnă s-a spălat la televizor. Aşa că am decis să pun o maşină de rufe la spălat şi să mă bucur de minunatele coincidenţe pe care ultima săptămână mi le-a adus în cale.

În noiembrie eram în Brazilia la International Anti-Corruption Conference. Dincolo de concentraţia incredibilă de participanţi care se adună pentru a discuta orice domeniu care ar avea o legătură mai mică sau mai mare cu corupţia, formatul oferă spaţiu pentru mici încântări. Din întâmplare sau nu, am nimerit în prima zi la un workshop despre anticorupţie în fotbal.

Cu siguranţă oricine urmăreşte cât de cât lumea sportivă a auzit măcar o dată despre atenţia tot mai sporită a lumii fotbalistice pentru combaterea corupţie. Desigur, de cele mai multe ori vorbim despre meciuri aranjate, despre mafia pariurilor sau despre cum se spală banii prin transferuri (sună cunoscut, nu?). La un moment dat, expertul UNODC din workshop a citat chiar şi statisticile care fac ca în ţara vecină să facă ocupaţia de patron de club de fotbal una foarte periculoasă (în Bulgaria fuseseră ucişi anul trecut vreo 7 finanţatori din fotbal).

Mânată de mândria patriotică, dar şi profitând de avantajul de a fi una dintre puţinele femei rătăcite printre interesaţii de fotbal, îmi fac curaj şi ofer onoratei săli că noi stăm muuult mai bine decât vecinii, iar a fi finanţatorul unui club de fotbal în România nu doar că nu te omoară, ci chiar te face mai puternic.

Ei, normal că italienii o făcuseră înainte (Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume/ Că-n aste mâni mai curge un sânge de romaaaan) şi că tehnica asta mai are şi un nume pompos: ”image laundering” (care se deosebeşte de obişnuita cosmetizare sau de PR prin faptul că are mecanisme similare procesului de "money laundering"). Desigur, mecanismul e şi simplu, şi logic: în general funcţionează pentru personaje cu averi dobândite pe căi suspecte care achiziţionează un club de fotbal şi, printr-un efect de contagiune, devin populari pentru că vorbim de cel mai popular sport.

Un lucru este de apreciat totuşi la această situaţie: spălarea are loc „pe faţă”, este vizibil şi „subiectul” spălării, cât şi „detergentul utilizat”. Ce se întâmplă însă când nu este clar cine vrea să se spele şi cu ce?

Sursa: sxc.hu

Un exemplu relevant din acest punct de vedere este cel al trusturilor media, care are oferă o potenţială „maşină de spălat” cel puţin la fel de eficientă în termeni de ochi & urechi. Atunci când până şi o televiziune despre care toată lumea ştie că „e a lui Dan Diaconescu” are un acţionariat divers şi intrigant (după cum arată cei de la RISE Project), devine din ce în ce mai clar că fără un registru transparent în care să fie evidenţiaţi acţionarii din media nu vom avea acelaşi lux de a decide să nu ne expunem la imagini mai mult sau mai puţin fidele ale realităţii.

Din această perspectivă, cred că acesta ar fi trebuit să fie mesajul Comisiei Europene cu privire la media din România. Sigur, avem nevoie de etică în mass-media. Însă cred că aceasta nu poate fi rezultatul unui construct artificial (codurile şi reglementările se vor putea transforma, din păcate, tot în căsuţe bifate), ci mai curând al unei auto-reglementări a pieţei (într-o dinamică bi-direcţională furnizor-consumator de media).

Comisia Europeană nu putea însă cere României să implementeze un sistem transparent prin care să fie accesibile datele privind cei care deţin organizaţii media. Iar asta dintr-un motiv foarte simplu: nici în restul Uniunii Europene nu (prea) există astfel de registre ale proprietarilor de media, deşi acestea sunt cerute de ani de zile de către societatea civilă şi de către (unii) jurnalişti.

Ştiţi care este vestea bună? Sunteţi cetăţeni europeni şi aveţi drepturi :)

Pentru că e o problemă europeană şi pentru că nu există reglementări comprehensive în acest domeniu, astăzi a început campania European Initiative for Media Pluralism de promovare a European Directive to protect Media Pluralism and Press Freedom. Aceasta propune inclusiv o serie de măsuri în ceea ce priveşte proprietarii de organizaţii media.

Şi pentru că începând de anul trecut cetăţenii europeni au drept de iniţiativă legislativă (dacă sunt peste 1 milion şi din peste 7 state membre UE), vă propun să semnaţi petiţia aici. 

P.S. Pe 5 februarie, Comisia Europeană a publicat două propuneri pentru completarea cadrului existent cu privire la combaterea spălării banilor (o directivă şi un regulament). Acestea fac parte dintr-un pachet de politici mai larg de luptă împotriva criminalității, a corupției și a evaziunii fiscale. Partea bună este că directiva presupune că persoanele juridice vor trebui să păstreze registre cu informații privind identitatea persoanelor care se află de fapt în spatele societăților, ceea ce oferă o alternativă de a afla şi cine se află în spatele organizaţiilor media. Dar despre cât de bine implementează România politicile de combatere a spălării banilor, cu altă ocazie...

Posted in: imagine publică , leapsa , MCV , media , presă , spălarea banilor , UE