Astăzi şi ieri am
mai adăugat câteva persoane la colecţia cu „oameni pe care îi admir”. I-am
întâlnit în două contexte diferite şi cred că sunt din lumi diferite. Cu toate
acestea, este impresionant pentru mine că în mai puţin de 24 de ore i-am
descoperit. Aşa că asta îmi dă speranţe că printre români sunt (şi) oameni
buni. Mulţi şi deşi.
Netcamp 2011 sau despre a potenţialul unei noi generaţii
Acum două zile,
am primit un sms de la mentorul meu pe antreprenoriat online: „Am o invitaţie
la Netcamp. O vrei?”. În primul rând, Daniel Ţigănilă (owner-ul startups.ro) chiar şi-a luat în serios
rolul de mentor pentru Bani pierduţi. Ceea ce deja este admirabil. În al doilea
rând, a avut mare dreptate că îmi va prinde bine să fiu acolo, printre oameni
care deşi se concentrează mai mult pe antreprenoriatul clasic inspiră (şi încă
tare bine!) şi cauzele de „social business”.
Aşa că ajunsă la
Netcamp, am fost impresionată de toată energia acelei generaţii pe care nu m-aş
grăbi să o etichetez drept „generaţia tânără”, însă nu cred că aş greşi foarte
mult dacă i-aş pune atributul de „entuziastă”. Oameni care nu se mulţumesc doar
cu ce au şi ce li s-a dat, oameni care caută şi inovează sau, pur şi simplu,
oameni care fac lucrurile să se întâmple: fie că e vorba de o aplicaţie pentru mobil,
fie că e vorba de un antreprenoriat inteligent pentru perioadele în care ai mai
mult timp (un exemplu fantastic al Monicăi Jitariuc,
care a găsit o modalitate inteligentă de a ajuta oamenii să se prezinte mai
bine prin CV şi să facă şi bani din asta, în anul în care a stat acasă în
concediu de maternitate).
Şi sunt multe
alte exemple, însă cel mai tare mi-a plăcut că există un om, Cristian Manafu, care oferă acest spaţiu
de întâlnire şi inspiraţie unor astfel de oameni. Sigur, cei mai familiari
decât mine într-ale online-ului au apucat să-l admire deja de mai mult timp. Eu
însă abia ieri l-am descoperit, chiar dacă îi citesc blog-ul destul de des.
Sigur, face asta cu sprijinul altor oameni, companii sau contra cost. Sigur,
s-ar putea implica pe componenta socială şi pe proiecte ce ţin de „sistem” şi
nu neapărat de cazuri punctuale. Cu toate acestea, îmi dă impresia unui om care
are capacitatea de a coagula oameni în jurul unei idei, iar asta se simte şi
mie îmi stârneşte admiraţia, chiar dacă încă mai am de învăţat cum se pot
aplica aceste instrumente în domenii precum statul de drept, responsabilitatea
politicului, politici publice ancorate în societate.
Participarea şi viitorul României
Azi am fost la
conferinţa Elaborarea participativă a documentelor europene strategice aleRomâniei 2014-2020,
organizată de Fundaţia Soros România şi de Coaliţia ONGuri pentru Fonduri
Structurale. O fi sunând complicat sau poate redundant, în funcţie de cât de
familiar e cititorul cu subiectele. Este însă vorba de un lucru simplu:
România, ca şi celelalte state membre UE, trebuie să elaboreze nişte documente,
pe baza strategiei Europa 2020, care să ne ajute să privim dincolo de ziua de
mâine. Iar organizatorii şi susţinătorii lor vor ceva firesc: dacă tot ne
priveşte pe toţi cum va arăta viitorul nostru, hai să punem cu toţii mâna,
expertiza, resursele la înaintare pentru a nu avea încă o strategie fără
legătură cu nevoile din societate.
Simplu până aici.
Însă de-a lungul timpului s-a întâmplat ca multe dintre documentele (includ
aici şi legile, strategiile, codurile) care definesc societatea românească să
fie treacă prin forurile decizionale aşa, ca vodă prin lobodă. Şi pentru că
vorbim aici de lucruri mari şi importante, cum sunt politicile de dezvoltare
pentru coeziunea cmunităţii europene, dar şi de foarte mulţi bani alocaţi
pentru ca acest lucru să se întâmple, cum sunt fondurile structurale, se pare
că subiectul a meritat şi înfiinţarea unui minister.
Fără a intra în
detalii, deşi mă inspiră subiectul (ah, uite altă temă), am descoperit azi un
om de admirat. Nu ştiu dacă e de admirat doar pentru azi sau dacă o fi
comparaţia cu alţii din poziţii similare, însă mi-au plăcut tare pragmatismul,
aşezarea şi poziţia obiectiv-competentă ale lui Leonard Orban. Asta pentru că a
vorbit despre soluţii pentru fondurile structurale precum simplificarea
procedurilor, transparentizarea procesului, creşterea rigurozităţii sau
cheltuirea mai bună a fondurilor din perspectiva calităţii proiectelor.
Genul acesta de
discurs, cu soluţii aproape banale (dacă nu fireşti), ar fi sunat politicianist
din gura unui alt om. Fără a fi dată pe spate de admiraţie şi cu rezerva
timpului pentru confirmare, mi s-a părut că văd o altă specie de om din spaţiul
public: nu pare nici politician bun de gură şi nici tehnocrat scorţos. Mi-a
părut doar un om care ştie despre ce vorbeşte şi o face aproape modest. Ceea ce
e rar. Rămâne de văzut dacă va fi încă unul din categoria „el a vrut, dar nu
l-a lăsat sistemul”. Astăzi însă a fost admirabil şi mi se par fezabile
direcţiile trasate pentru a privi către 2020.
0 comments :
Post a Comment