 |
| Haos Sursa: sxc.hu |
Am citit programul de guvernare propus de Victor Ponta în 20 de minute. Şi cred că asta spune multe… La fel ca
şi diacriticile care sunt prezente când şi când, măsurile concrete şi coerente apar
şi el cu o frecvenţă numai de ele ştiută.
De formă…
Prima impresie pe care mi-a
lăsat-o este că am citit mai curând un discurs decât un program. Apoi, îmi dă
impresia de dezorganizare: este normal ca fiecare ministru desemnat să îşi
scrie “bucata”, însă ar trebui să existe şi o oarecare unitate în prezentare.
Unele capitole au principii, obiective, altele obiective
prioritare, direcţii de acţiune, după cum altele au doar bullet points. Ştiu că
timpul avut la dispoziţie a fost scurt, după cum ştiu şi că teoretic nu ar
trebui să mă împiedic de formă. Dar forma, în acest caz, este foarte
importantă. De ce? Pentru că un program bine structurat poate fi mult mai uşor
monitorizat de către subiecţii lui – adică de guvernaţi.
De fond…
 |
Statistică reinventată Sursa: sxc.hu |
De exemplu, în Capitolul 1 “Bugetul public şi politica
economică”, o măsură şi acţiune concretă prioritară (parafrazez) arată aşa: “Eliminarea
practicilor prin care “băieții deștepți”
au devenit rentieri ai statului prin fraudarea banului public”.
Eu pot fi de acord cu asta şi sigur că majoritatea românilor
ar rezona cu uşurinţă cu o astfel de măsură. Însă diferenţa dintre guvernanţi
şi guvernaţi este că în timp ce cetăţenii pot avea păreri şi preferinţe mai mult
sau mai puţin informate în legătură cu un subiect, guvernanţii ar trebui ca,
utilizând resursele puse la dispoziţia lor graţie taxelor şi impozitelor
plătite de noi, să vină cu ceva mai mult de atât. Ar trebui să ne poată spune,
utilizând date şi analize coerente, că ne aflăm într-un punct A, că ar trebui
să ajungem într-un punct B, iar viziunea lor despre drumul de la A la B trece
prin punctele X şi Y.
Altfel, nimic nu face diferenţa specifică dintre un guvern
sau altul. Sunt sigură că niciun guvern cu mintea-n cap nu ar spune că îşi
propune ca obiectiv absorbţia fondurilor europene, de exemplu. Doar că viziunea
despre îndeplinirea acestui obiectiv poate fi diferită: un guvern ar putea
spune că soluţia cea mai bună e descentralizarea maximă a fondurilor şi
alocarea banilor prin structuri regionale, în timp ce altul ar spune că e mai
bine ca procesul să fie coordonat de la nivel central etc.
De detaliu…
Desigur, timpul de elaborare (şi de execuţie) a programului
de guvernare este scurt. Însă acest lucru nu justifică cvasi-absenţa unor
elemente importante din el şi mai ales a măsurilor concrete de abordare a
acestora.
Spre exemplu, un element pe care mi-ar fi plăcut să îl văd tratat
unitar este cel al achiziţiilor publice. Pentru o problemă care a apărut atât
de des în discursul public lipseşte o viziune coerentă, referinţele la
îmbunătăţirea cadrului privind achiziţiile publice aparând ici şi colo. Iar
când apar, sunt tratate puţin ciudat: “auditarea şi evaluarea tuturor
contractelor de achiziţii de bunuri şi servicii şi de consultanţă din punctul
de vedere al necesităţii, oportunităţii şi eficientizării actului decizional”. Nu
înţeleg exact ce înseamnă asta, dacă se poate face în 6 luni şi mai ales cât ar
costa toată tărăşenia…
Dincolo de asta, lipsesc însă şi alte subiecte majore care
chiar ar fi putut pune accentul pe avantaje competitive ale României ce merită
susţinute în vremuri de restrişte, cum ar fi industria IT&C. Ori “societatea
informaţională” este tratată într-o pagină, chiar dacă guvernul ar fi putut să
rezolve cu siguranţă în cele 6 luni cel puţin câteva probleme în directa sa
rază de acţiune (proiectele mari precum e-romania care au înghiţit o groază de bani cu rezultate tinzând către zero).
De apreciat…
Chiar dacă la capitolul “Justiţie” nu găsim ataşată şi
sintagma “şi politici anticorupţie”, chiar dacă MCV-ul pare a primi cea mai
mare atenţie şi chiar dacă nu e nimic nou sub soare în restul măsurilor, mi-a
plăcut la nebunie o prioritate (sau ce o fi ea): “urmărirea aplicării
obiectivelor şi principiilor fundamentale ale Strategiei Naţionale Anticorupţie”.
Pentru că, probabil că la fel ca şi alţii interesaţi de subiect, am obosit să
aud de elaborarea de strategii, programe, mecanisme ş.a. în zona aceasta şi
aştept cu interes ca ceea ce s-a propus (adoptat) să fie şi implementat.
De asemenea, la capitolul “Agricultură şi dezvoltare rurală”,
mi se pare că obiectivul de creare a “unui concept modern de dezvoltare a
satului românesc, care să fie implementat prin noul PNDR 2014-2020” este necesar
şi realistic pentru perioada de timp dată. Mi-ar plăcea ca el să fie o urmare
firească a unei consultări şi implicări a tuturor stakeholderilor, după cum
cred şi că modelul dezvoltat de WEF (Putting the New Vision for Agriculture into Action)
merită luat în calcul. Dincolo de clişee, chiar cred că România nu are nicio
şansă dacă nu face ceva în termeni de agricultură şi dezvoltare rurală. Şi asta
cât mai repede.
De gustibus…
Şi mie, ca şi altora, ne-ar fi plăcut să fie incluse (şi) altfel
de măsuri în acest program de guvernare. Partea bună este că guvernul pare că
este într-o dispoziţie (şi într-o ipostază) în care presiunea efemerităţii sale
şi a testului din noiembrie l-ar putea face mai deschis la a asculta şi a
prelua sugestii şi recomandări “din public”. Partea proastă este că până acum
nu am văzut niciun set de recomandări sau propuneri din partea societăţii
civile, a mediului de afaceri sau a sindicatelor.
Am găsit câteva critici foarte bine întemeiate şi, de altfel,
majoritatea observă absenţa fundamentării programului – mi se pare excelent
articolul lui Iulian Anghel din ZF,
iar textul lui Mihnea Vasilache de pe contributors.ro chiar m-a făcut să ascult Paroles, paroles în timp ce dădeam aprobator din cap.
Însă din partea stakeholderilor…nimic (dacă au fost şi nu
le-am găsit eu, să-mi fie iertat!). Da, programul a fost scris într-un timp scurt
şi timpul ce va trece până la votul Parlamentului este şi mai scurt. Însă îmi
place să cred că toţi potenţialii parteneri de dialog ai viitorului guvern au
un wish list din care ar putea
extrage acele măsuri pe care cred că un guvern le-ar putea îndeplini în 6 luni.
Ce se alege din ele, e altă discuţie…însă cred că exerciţiul merită făcut.
Două măsuri pe care mi-ar fi plăcut să le văd în program şi
care sunt implementabile în 6 luni arată aşa:
1. La capitolul “Bugetul public şi politica economică” – reformarea/regândirea
sistemului de achiziţii publice, atât din punct de vedere legislativ, cât şi
instituţional.
De ce? Am scris deja aici despre cum poate fi acest domeniu un spaţiu predilect pentru corupţie. Iar
atunci când nu este vorba despre corupţie, proasta gestionare a mecanismelor de
alocare a banilor publice a dus în România fie la probleme sectoriale (cum e
cazul fondurilor europene,
spre exemplu), fie la schimbări dese şi bulversante în legislaţie.
Cum? Pentru că şi Comisia Europeană este în plin proces de
reformare a cadrului care reglementează achiziţiile publice, sigur că “filosofia”aceea trebuie să fie principalul punct de plecare. În rest, cred că o evaluare “cu
mintea-n cap” şi dezbaterea cu actorii din sistem ar trebui să dea suficiente
elemente pentru a avea ceva cu mult mai eficient decât haosul din prezent.
Pentru asta însă este necesară asumarea unor standarde (slavă cerului, în
materie de achiziţii sunt extrem de multe) fără “copy-paste”.
2. În privinţa fondurilor europene, mi-ar plăcea să văd
implementată o măsură ce cred că ar duce la îmbunătăţirea capacităţii
administrative a structurilor implicate în managementul fondurilor europene –
profesionalizarea corpului funcţionarilor ce se ocupă de asta.
De ce? Ca şi în cazul mai larg al achiziţiilor publice,
funcţia de gestionare a fondurilor europene nu este o simplă funcţie “administrativă”,
ci mai curând una strategică. Pentru ca fondurile europene să fie cheltuite
eficient, autorităţile de management nu trebuie să se asigure doar de
îndeplinirea criteriilor formale de către beneficiari, ci de impactul
proiectelor în implementare. În actualul cadru, responsabilitatea ofiţerilor de
proiect din AM-uri se rezumă la purtarea beneficiarilor prin birocraţii, ceea
ce face ca responsabilitatea “a mai mare” ce ţine calitatea şi impactul
proiectelor să fie delegată către sectorul privat. Ca şi în cazul celorlalte
contracte de achiziţii publice, calitatea contractelor implementate rămâne
aşadar la dispoziţia contractorului.
Cum? Este clar că şase luni nu sunt suficiente pentru a crea
un corp de astfel de manageri de fonduri europene. Însă sunt suficiente pentru
a defini o strategie coerentă de resurse umane în ceea ce priveşte
responsabilii pentru gestionarea fondurilor europene (eu i-aş vedea mai curând
ca manageri de contracte publice): necesităţile de personal, responsabilităţi, o
viziune coerentă privind aptitudinile şi competenţele necesare, sistemul prin
care aceştia sunt ţinuţi în sistem (salarizare şi recompensare), mecanismele de
asigurare a integrităţii acestora etc. Resursele financiare necesare pentru realizarea
unui astfel de proiect se pot găsi cu siguranţă în Programul Operaţional
Asistenţă Tehnică.
 |
| ABBA Sursa: sxc.hu |
Acestor două “vise” ale mele se pot adăuga şi alte măsuri ce
se pot implementa în 6 luni, dar care trebuie să pornească de la probleme
reale, măsurate prin date. Prea rar vedem politici
bazate pe analize, chiar dacă acestea pot indica punctele nevralgice şi
modalităţile de intervenţie.
De exemplu, doar dacă ne uităm la Change Readiness Index, observăm că diferenţa dintre
capacitatea României în materia “capitalului uman” (0.76/1.00) şi cea în
materie de “abilităţi şi formare” (0.35/1.00) al aceluiaşi capital uman indică
dimensiunea reală a problemei de inadaptare a politicilor educaţionale la
cererea de piaţa muncii. Şi aşa se duce pe apa sâmbetei un avantaj competitiv…
Cum ar arăta un indice anual al Capitalului uman (ştiu că cei de la WEF deja au
început să gândescă aşa ceva la nivel global) în care să se monitorizeze necesităţile
de piaţa muncii, industriile în creştere pentru următorii cinci ani şi oferta
educaţională? Şi cum ar fi ca un astfel de instrument să fie utilizat de
universităţi pentru stabilirea locurilor la diferite facultăţi?
În loc de concluzie…
La momentul în care închei acest post, participarea la votul
pentru prezidenţialele din Franţa era de 71.96% (la ora 17.00)…Asta înseamnă
politizare în sensul bun al cuvântului – opţiuni clare şi participare. Şi asta
mi-ar plăcea să văd şi în legătură cu noul guvern. Daţi cu recomandări în el!
Update 7 mai:
În discursul din Parlament, Victor Ponta a anunţat că îşi doreşte o lege nouă a achiziţiilor publice. Bun aşa :)
Update 7 mai:
În discursul din Parlament, Victor Ponta a anunţat că îşi doreşte o lege nouă a achiziţiilor publice. Bun aşa :)
0 comments :
Post a Comment