când celebrităţile vor să schimbe lumea

Ce au în comun Beyonce, Ben Affleck, Alicia Keys, Justin Timberlake, Cindy Crawford şi alte multe staruri zilele acestea? Ca şi milioane de alţi oameni, mai obişnuiţi sau nu, se uită cu interes la ceea ce mulţi numesc o decizie istorică pentru lumea civilizată: Curtea Supremă din Statele Unite analizează legalitatea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Campania din social media a crescut la dimensiuni fabuloase, pe care nicio altă cauză socială/civică nu mi se pare a o fi atins până acum. Cei mai vizibili promotori, Human Rights Campaign au peste 1.400.000 de like-uri pe Facebook şi vreo 250.000 de followers pe Twitter. Iar mesajele de pe Facebook şi Twitter ale celebrităţilor merg de la simple menţionări până la personalizarea mesajelor şi prăjituri asortate.

  

Nu o să intru în detaliile legate de cazul în sine – sistemul de justiţie american este oricum foarte complicat, iar articolele de bună calitate pe această temă nu lipsesc. Wall Street Journal, de exemplu, a dedicat spaţii ample dezbaterilor, iar live blogging-ul de la Curtea Supremă a fost un must-have de la media generalistă de tipul New York Times până la cea de business de tipul Bloomberg.

Aseară mi-am schimbat şi eu poza de profil cu semnul egalităţii. Dintr-o convingere intimă şi îndelung construită. E posibil ca faptul că am trăit într-o familie de medici liberală în gândire mi-a lăsat spaţiul necesar de a nu gândi în termeni discriminatorii. E posibil şi să nu fi fost suficient dusă la biserică. Dar ceea ce mi se pare fundamental, dincolo de faptul că pentru mine căsătoria nu este o instituţie relevantă, este ca cei care au nevoie de acest gen de gest, indiferent de preferinţele sexuale, să îl poată face.

Deşi idealistă din fire, nici nu-mi imaginez că o dezbatere publică pe această temă este încă posibilă în România. Suntem încă la stadiul în care elevii care au şansa de a învăţa într-un liceu deschis la minte, cum este Colegiul Bilingv George Coşbuc din Bucureşti, sunt consideraţi „victime ale propagandei sexuale”. Nu aş vrea să reiau un subiect pe care s-au scris prea multe. Păstrez doar cu sfinţenie cele 124 de comentarii primite săptămâna trecută la un post despre apelul lansat de 30 de ONG-uri pentru boicotareaColegiului Coşbuc.

Mă bucur că în lista mea de prieteni există oameni rezonabili care ştiu să privească dincolo de extremismul celor care văd propogandă acolo unde există doar normalitate. Mă bucur însă şi că argumentele creştine sau pur şi simplu homofobe sunt un duş rece pentru cei care ne imaginăm că genul acesta de toleranţă va fi uşor de promovat. Şi păstrez comentariile tocmai ca să-mi amintesc de ce teatrul absurdului s-a născut în România. O ţară în care există un cerc studenţesc care a ales să renunţe la serviciile unei bănci (BCR) pentru că Fundaţia ERSTE, acţionara majoritară a BCR, susţine minoritatea LGBT.

Nu sper, aşadar, la o dezbatere similară în România. Iar ea nici nu va exista atâta vreme cât lumea se ceartă din când în când pe bloguri sau în social media. Genul de campanie şi genul de dezbatere care au loc în SUA în acest moment este de neimaginat. Însă mi-aş dori să învăţăm de aici că şi celebrităţile sunt bune şi la altceva decât entertainement şi cancan. Iar atunci când mai multe persoane din spaţiul public îşi vor asuma deschis preferinţele sexuale sau suportul pentru diversitate, cred că vom avea o şansă mai mare de a obţine ceva natural: a pune subiectul pe agenda publică şi a-l dezbate cu adevărat. 

Cenzorii își dau silința să arate că propria-mi nefericire este consecința rătăcirii mele, rezultatul excesului: îmi este cu atât mai greu să-i contrazic cu cât nu văd limpede în ce constă rătăcirea și unde se află excesul. (Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian)

P.S. Acesta este primul post dintr-o serie de blog-sincron alături de doi domni minunaţi. Îi găsiţi aici şi aici. 

Posted in: adaptare la schimbare , campanii , casatorii intre persoane de acelasi sex , Curtea Suprema , homosexualitate , leapsa , social media , SUA