prima zi de şcoală

Astăzi am avut onoarea ca, după nişte ani de absenţă, să fiu invitată la inaugurarea anului şcolar 2011/2012. Evident, mi-am pus rochiţa toamnă/iarnă 2011/2012 şi tocurile comode, obişnuită fiind să fiu sinceră cu mine şi să admit că sigur voi fi în întârziere.

Invitaţia a venit şi într-un loc minunat, la Liceul Coşbuc, unde boboaca mea preferată îşi începe periplul prin
ceea ce se pare că va fi prima generaţie cu gimnaziu de 5 ani şi o nouă atitudine guvernamentală faţă de educaţie. De asemenea, fiind eu într-o dispoziţie melomană zilele acestea, nu puteam rata audiţia imnului naţional din deschiderea anului şcolar.

Politici publice şi efecte

Uite aşa am ajuns să nu mai fac parte din corul celor ce deplâng faptul că degeaba se fac politici publice în România, că oricum ele nu se implementează. Politica aceasta educaţională cu aer de proiect de construcţie naţională a fost anunţată ieri dimineaţă de către ministrul Funeriu şi iat-o având efecte în mai puţin de 24 de ore. În sensul că da, s-a auzit imnul din boxele montate pe fugă în curtea liceului (se auzea cam prost).

Dar lumea a stat cuminte, aşteptând poate mai răbdător finalul momentului decât în cazul tradiţionalelor (pe vremea mea?) slujbe religioase de început de an. Trecând peste efectele produse în cei mai trecuţi prin viaţă dintre noi (pe mine şi mama boboacei ne-a prins la o ţigară), i-am întrebat pe beneficiarii finali ai politicii dacă s-au emoţionat la auzirea imnului naţional.

Alecu, 9 ani şi 11 luni, clasa a V-a intensiv engleză, Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc Bucureşti, alias Boboaca preferată spune că:

Ăăă, stai o clipă că mă emoţionez acum. Aşa. Nu aşa de tare fiindcă l-am mai ascultat şi înainte, dar m-am emoţionat puţin pentru că e prima mea zi din ciclul gimnazial, dar până la urmă asta ni se întâmplă tuturor, creştem.

Leia, clasa a IV-a Step by Step, Şcoala nr. 23 Sf. Silvestru Bucureşti, care tocmai a împlinit 9 ani acum 3 zile, ne face să ne întrebăm dacă această politică nu a fost cumva inspirată din bunele practici déjà existente:

Nu, nu m-am emoţionat. A fost normal pentru mine. [Ascultaţi des imnul la şcoală?] Da, în fiecare an numai asta facem.

Realităţi de la faţa locului

Ei, eu ştiu că locaţia aleasă pentru această experienţă nu e tocmai reprezentativă la nivel naţional, dar chiar şi aşa se pot trage câteva concluzii – copiii aceştia sunt atât de liberi încât mi-e greu să cred că în cultura lor se va insera ceva ce nu ia în calcul alegerea lor. Iar alegerile au atâtea componente încât doar uitându-te la multitudinea de combinaţii de skinny jeans din curtea Colegiului Coşbuc îţi dai seama că la mijloc sunt şi factori sociali, culturali, raţionali, emoţionali, simbolici etc, încât ar fi stupid să ne imaginăm că simplul fapt că la un meci de fotbal a fost intonat greşit imnul naţional este un motiv suficient ca în ei să mişte ceva semnificativ.

Iată cum explică Alecu alegerea vestimentară pentru deschiderea anului şcolar:

Mi-am pus nişte blugi negri pentru că fac parte din stilul meu, mă îmbrac zi de zi cu ei (exceptând zilele când am educaţie fizică), o bluză nouă, cumpărată cu o zi înainte, având pe ea un iepuraş, de la Dark Dudes, pentru că este nouă ca şi acest an şcolar, şi o vestă neagră, cu obişnuiţii mei tenişi.

Leia recunoaşte şi ea că în alegerea ţinutei potrivite nu intră doar ceva impus:

O ţinută alb cu negru, adică un top alb, o fustă albă şi colanţi negri, pentru că mi s-a părut mai specială.

În fine, poate într-un final este doar o chestiune de gusturi, însă mie mi s-a părut că ropotele de aplauze au avut incomparabil mai multă intensitate la discursul directoarei adjuncte despre a pune împreună vision & action, decât firavele aplauze de după imn...

Epilog

Alecu, boboaca preferată, vrea să mai adauge după cum urmează:

Mi-a plăcut foarte tare prima mea zi de şcoală; îmi place foarte tare diriga mea şi cre' c-o să-mi amintesc această zi întotdeauna. Apropo, mulţumesc tare că ai venit cu mine în ziua aceasta specială. Mulţumesc şi pentru întrebări şi sper că ţi-au plăcut răspunsurile mele.

Eu îi răspund că mă voi mai duce :) Nu (numai) din subiectivism, ci şi pentru că sunt tare curioasă să văd ce se alege şi de alte două măsuri: evaluarea iniţială la nivel de ţară după primele două săptămâni şi noile motive de lamentare, sistemele de pontaj în şcoli şi interesantele statistici rezultate din comparaţia absenteismul elevilor vs. al profesorilor. 

Posted in: educatie , in jur , locuri , nostalgie , politici