colecţiile mele

Noroc cu tema de blog sincron de săptămâna aceasta – am voie la niţică neseriozitate. De fapt, pentru că tema a fost impusă tiranic tot de către mine, astăzi scriem despre colecţii. Eu oricum nu colecţionez decât cărţi şi pantofi, aşa că m-am jucat de-a potrivirea lor...Şi pentru că pe la perechea 76 de pantofi m-am plictisit, am ales din nou numărul magic de 5 perechi:


Mr. Red

Cred că o femeie nu poate înţelege filozofia
dacă nu apreciază o pereche de stiletto roşii...A mea a fost dragoste la prima vedere.

Merge cu:

Scrisori filozofice către o doamnă a lui Ceaadaev pentru încântarea în faţa celei de-a opta scrisori: “Da, Doamnă, a venit momentul să vorbim limba simplă a raţiunii”.

Accesorii:

O Matrioşka, pentru a nu uita să cauţi şi să fii surprins.


Mr. Black

Îmi plac cel mai tare dintre toţi pantofii negri simpli pe care îi deţin pentru că sunt cei mai înalţi. Aşa că obligă la a sta dreaptă şi senină, chiar dacă uneori doare al dracului de tare.

Merge cu:

Anais Nin – Foc. Din jurnalul dragostei (necenzurat), pentru dezvrăjirea lui Henry Miller: „Sunt calmă şi detaşată, posedată de cartea mea şi eliberată de această sclavie faţă de durere care nu are nimic de-a face cu dragostea...”

O istorie a diavolului, pentru că „diavolul este întotdeauna un copil al timpului său”, iar în istoria lui Robert Muchembled demonii contemporani nasc aceeaşi dilemă ca pantofii mei: plăcere sau teroare.

Cum am devenit huligan pentru un Mihail Sebastian senin în faţa criticii: “Ce am putut face pentru acea carte am făcut: am scris-o. Restul o priveşte. Să se decurce cum ştie.”

Fascismo e antifascismo a lui Emilio Gentile, pentru că nu am citit o analiză mai dinamică a multitudinii de ingrediente care duc la marile alegeri ale istoriei. Aproape la fel de multe ca în cazul alegerii pantofilor negri ideali.

Cartea aleanului pentru scurtul poem al lui Cohen din 7 februarie 2005: “stai liniştit/ şi/ lasă-i/ să te/ examineze”.

Accesorii:

Cheile de la maşină, pentru plâns cu demnitate doar pentru că te dor picioarele.


Mr. Beige

Cadou de la the little guy, pantofii aceştia intră în colecţia “pantofi pe care îi iubesc prea tare pentru a-i arunca, chiar dacă au fost roşi de House”.

Merge cu:

O lume dispărută pentru nostalgia din povestea lui Angelo Mitchievici despre doamna care “avea tot felul de cutii ciudate de diferite forme” din care scotea bomboane de mentă sau ciocolată într-o cămăruţă al cărui aer “părea zaharisit”.

Dino Buzzati – orice, dar mai ales O dragoste, pentru că dacă dragostea despre care unii ar spune “că este o tâmpenie, că e retorică” este singura care a făcut ca House să rămână în timp ce pantofii s-au dus…

Accesorii:

House.


Mr. Green

Făcuţi numai pentru un plaisir tihnit, pantofii au fost achiziţionaţi într-una dintre perioadele de hedonism în care nu conta dacă îi voi purta doar o dată în viaţă.

Merg cu:

mica dietetică a lui alex. leo şerban pentru că în câteva dintre ipostazele I have a dream-ului de sfârşit de an, aceşti pantofi ar face o diferenţă: „visez să fac lumea în care trăiesc mai frumoasă”, „visez să dansez o dată pînă în zori. Pe ABBA!” şi, mai ales, „visez că nu sîntem singuri pe lume – pentru că dacă ar fi aşa, atunci, cum spunea cineva, ar fi o groaznică risipă de spaţiu”. Pentru că perechea mea (36) nu e singură pe lume, ci are o soră (37) la sora mea.

Status Anxiety pentru şarmul incorect politic al lui Alain de Botton pe care îl gust în tihnă de fiecare dată: „we may, through an unparanoid understanding of the warps of the value system around us, settle for a stance of intelligent misanthropy, free of either defensiveness or pride”.

Accesorii:

Un busuioc, căci nu ştiu altceva care să stimuleze atât de mulţi centri ai plăcerii.


Ms. Pink

De o înălţime căreia îi face concurenţă doar subţirimea, tocurile acestor pantofi mi-au permis de multe ori să mă port ca o Nutzi veritabilă de prea multe ori pentru a nu mă înhăma şi în apologia rozului.

Merge cu:

Dictatura Gastronomică, pentru că un tratat de artă culinară poate fi o veritabilă temelie a civilizaţiei româneşti dacă în „evanghelia fiziologică” a poporului stau la loc de cinste mititeii: „o friptură populară, care a trecut chiar graniţa” al cărei nume „are origine istorică, datează din anul 1872 sau 1875”.

Karaoke capitalism, superba analogie dintre karoke şi reuşita în economie şi viaţă: „Poţi să consumi tot alcoolul din lume sau să fii foarte talentat, dar asta nu schimbă cu nimic faptul că, dacă vei copia o altă persoană, nu vei cunoaşte niciodată succesul adevărat.”

Roşul uşor e rozul iluzor, pentru ludicul lui Şerban Foarţă şi pentru povestea în care”sindicatul oamenilor scenei s-a rupt numaidecât în două: actorii au cerut ca direcţiunea să-i aprovizioneze, la spectacol, cu vin adevărat, iar nu postiş; maşiniştii, din invidie, au fost contra”.

The Romantic Manifesto, pentru că Ayn Rand le spune ca nimeni alta, de data aceasta înăuntrul unor coperte roz: „A given individual may choose to move foreward, to translate the meaning of that experience (adică seeing the full, immediate, concrete reality of his distant goals) into the actual course of his own life; or he may fail to live up to it and spend the rest of his life betraying it”.

Accesorii:

Posted in: in jur , leapsa